● Trilogia minelor – Apă de mină de Székely Csaba
Trilogia minelor – cele trei piese („Flori de mină“, „Orb de mină“, „Apă de mină“) scrise de dramaturgul mureşean Székely Csaba – este una dintre cele mai deznădăjduitoare imagini a ruralităţii din România de astăzi. Despre criza satelor – depopularea, degradarea şi stingerea lor – se scrie puţin. În dramaturgie, în ultimii ani, Mimi Brănescu a atins acest subiect cu Acasă la tata, piesă montată la Teatrul Act de către Alexandru Dabija şi la Teatrul de Comedie de către Vlad Massaci şi devenită scenariu pentru un film, cu premiera în toamnă, în regia lui Andrei Cohn. La Brănescu, însă, dramele există în limitele previzibilului: ratări, alcool şi nefericiri casnice.
DE ACELASI AUTOR Zic de dragoste şi zac de dor Marele zid românesc Dansul ocupă Cetatea Un proces în trei acte şi nici un vinovat La Székely Csaba, satul transilvănean cu populaţie maghiară este un spaţiu al prăbuşirii morale, psihice şi fizice. Personajele parcurg un traseu al decăderii, presărat cu violenţe (sinucidere, crimă, viol) şi abuzuri (sexuale asupra minorilor, psihice asupra maturilor), dar odios este că, după toate monstruozităţile acestea, viaţa continuă la fel. Ceea ce şochează este acceptabilitatea ororii. Toţi văd, dar tac, nimic din oroarea existenţei nu oripilează, oribilul este cotidian. Există o rutină a resemnării, alimentată de butoaie cu pălincă. Singura evadare, în afara alcoolului, este în imaginarea unui viitor care nu va veni niciodată. Cehoviana replică „la Moscova!“ are un echivalent în Apă de mină: „Cu banii ăştia putem pleca în Ungaria sau în Germania, sau chiar la Cluj!“ Moscova lor este sfîşietor de aproape, este tangibilă. În Sub Pămînt, spectacolul Mihaelei Michailov şi al lui David Schwartz despre minerii din Valea Jiului, unul dintre personaje, inspirat de o persoană reală, declară că şi-ar dori să se m
