Franţa doreşte o “reacţie în forţă" dacă masacrul cu arme chimice din Siria se va adeveri, a avertizat astăzi şeful diplomaţiei franceze, Laurent Fabius, excluzând categoric însă trimiterea de trupe terestre, relatează France Presse. Sursa: Reuters
“Dacă se va adeveri, poziţia Franţei este că trebuie să existe o reacţie", o “reacţie care poate lua forma unei reacţii în forţă", a declarat şeful diplomaţiei franceze într-o intervenţie la posturile de televiziune RMC şi BFM.
“Există posibilităţi de a răspunde" la aceasta, a declarat Fabius, refuzând însă orice precizare în acest sens.
La 4 iunie, Laurent Fabius a evocat deja după confirmarea recurgerii de către Damasc la armele chimice posibilitatea de a reacţiona “într-o manieră armată" asupra locului unde sunt produse aceste arme.
“Fără a trimite însă trupe la sol", a reiterat ministrul francez de externe joi, subliniind că “aceasta este imposibil".
Opoziţia siriană a afirmat miercuri că regimul a ucis cel puţin 1.300 de persoane, între care majoritatea copii, într-un atac chimic în apropiere de Damasc, fapt dezminţit de regim, în timp ce aliaţii săi ruşi au evocat o “provocare".
Dacă atacul “se adevereşte", “consider că el nu poate rămâne fără răspuns din partea celor care cred în dreptul internaţional", a declarat Fabius, citat de agenția franceză, preluată de Agerpres.
“În cazul în care Consiliul de Securitate al ONU nu poate lua o decizie, atunci deciziile trebuie să fie adoptate într-un alt mod. Cum? Nu voi merge prea departe", a declarat ministrul francez, fără a oferi explicaţii.
Consiliul de Securitate al ONU, reunit de urgenţă miercuri seara, s-a limitat doar să ceară “să se facă lumină “asupra atacului, fără a adopta o declaraţie oficială din cauza opoziţiei Rusiei şi Chinei, potrivit diplomaţilor. Aceste două ţări bloche