În fiecare joi, la sediul Primăriei Pașcani, au loc audiențe ținute de către edilii locali. Astăzi, a fost rândul primarului Dumitru Pantazi să stea de vorbă cu cetățenii.
13 persoane s-au prezentat la ușa edilului șef pentru a-și găsi rezolvare la anumite probleme. Ca de obicei, pășcănenii reclamă diverse lucruri, de la cele de fond funciar până la certurile dintre vecini.
Două persoane din Gâștești și din Pașcani au venit astăzi să îi ceară primarului să le asigure o cale de acces în zonele în care locuiesc.
O problema mai deosebită au semnalat-o cetățenii de la blocurile din apropierea barului ”Bistro”, unde conform acestora, joi seara a avut loc o petrecere care a durat până la ore târzii din noapte, iar locatarii nu s-au putut odihni.
Alte trei persoane din Pașcani au solicitat primarului ajutor pentru a-și clarifica situația privind titlurile de proprietate.
O femeie din Blăgești, cere autorităților ajutorul pentru a-și repara casa care s-a degradat în ultima perioada și a ajuns aproape nelocuibilă.
Citește și: Prefectul tine audiente la Pascani si Targu Frumos Primele audiențe ale lui Dumitru Pantazi: Probleme sociale și de fond funciar, așteptări enorme Circuit închis pentru Morga Spitalului Audiențe la Primărie. Pantazi obligat să asculte lucruri trăsnite! (VEZI VIDEO)

O pro