Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Coruptie fara corupti si corupti fara coruptie

Publicat in Corect News, joi 22 august 2013 ·

Conform informatiilor oficiale pe care ni le ofera Guvernul Romaniei, au fost constatate furturi colosale facute de administratia publica centrala sau locala PDL. Valoarea acestora se ridica, numai din cele constatate pana acum, la peste 10 miliarde de euro. Dar nu avem niciun dosar penal finalizat de catre procurori si trimis in judecata si nici vreun dosar penal intr-un stadiu avansat de cercetare. Pe de alta parte, echipa Basescu-ANI-DNA mitraliaza zeci de demnitari USL sub motiv ca acestia ar fi corupti. In fine, suntem singurul stat care a inventat o institutie cum e ANI si unul dintre cele doua state europene care are un DNA. Cu toate acestea suntem taxati drept tara cea mai corupta din UE.

Sunt cateva paradoxuri care ar trebui sa ne dea serios de gandit. Cred ca nimeni nu are vreo indoiala ca in Romania exista coruptie. Ca sub regimul Traian Basescu aceasta s-a institutionalizat si ca sume exorbitante de bani din banii publici au fost sifonate. Pe de o parte ne izbim de aceasta realitate, consemnata ca atare in rapoarte interne si externe si sanctionata in mod dur de electorat, dar, pe de alta parte, oficial, doua institutii aflate in avanpostul luptei contra coruptie, DNA si ANI, sunt felicitate pentru activitatea lor. Daca rezultatul efortului inspectorilor ANI si procurorilor DNA nu este diminuarea coruptiei dupa atatia ani de eforturi facute de cetateni pentru a sustine aceste institutii, atunci intrebarea: care este, de fapt, ratiunea existentei lor?, este cat se poate de legitima. Nu cumva ANI si DNA exista doar pentru a oficializa statutul unei Romanii ultracorupte si, printre altele, pentru a fi instrumente ale unor rafuieli politice?

Premierul Victor Ponta, in importanta calitate pe care o detine, a facut o afirmatie socanta. Si anume ca de cate ori este propus cineva pentru a face parte din Guvern apare un dosar. El a tras o concluzie

Articolul in Corect News >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă de tsunami activată după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,3 a avut loc în largul coastelor din Alaska

Adevarul acum 28 minute
Un cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri seara în largul coastelor peninsulei Alaska. Autoritățile au activat alerta de tsunami, potrivit United States Geological Survey (USGS).

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 6 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 9 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 9 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 7 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 9 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 10 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°