Primarul de la Gura Caliţei, Nicolae Ţandără va fi naş mare la finele acestei săptămâni. Edilul va cununa, sâmbătă, 24 august, împreună cu soţia sa o familie de tineri. Finii acestuia vor fi Nicoleta şi Nicu Toma din satul Plopul şi au 22, respectiv 31 de ani, dar muncesc în Italia. Au decis să facă nunta în satul natal şi nu la restaurant, pentru a putea participa şi omul sărac şi cel bogat. Primarul Ţandără a spus că este prima pereche de fini cărora le devine părinte spiritual şi acesta nu este decât începutul.
Cum primarul este nănaş mare, de data aceasta cununia civilă de la primărie va fi oficializată de ofiţerul stării civile. „Sunt primii mei fini. Sunt extrem de bucuros pentru acest eveniment. Nicoleta şi Nicu Toma sunt doi tineri din satul Plopul veniţi din Italia, unde muncesc împreună. Au studii, el a terminat o postliceală în silvicultură, iar ea este studentă la ASE la contabilitate. Tatăl fetei mi-a fost coleg de generală din clasa a V-a până în clasa a VIII-a, iar tatăl finului îmi este oarecum şi rudă mai îndepărtată. Am ţinut neapărat ca nunta să fie acolo în sat să poată participa şi cel sărac şi cel bogat pentru că atunci când se duc la restaurant trebuie să aibă o altă ţinută şi necesită mai mulţi bani. Cununia religioasă va fi la biserica Sfântul Nicolae din satul Plopu şi petrecerea la casa mirelui“, a spus primarul Nicolae Ţandără.
Cotidianul „Monitorul de Vrancea“ le urează tinerilor însurăţei „Casă de Piatră“ şi prunci frumoşi, iar nănaşului mare să nu se opreasă la prima pereche de fini.
Primarul de la Gura Caliţei, Nicolae Ţandără va fi naş mare la finele acestei săptămâni. Edilul va cununa, sâmbătă, 24 august, împreună cu soţia sa o familie de tineri. Finii acestuia vor fi Nicoleta şi Nicu Toma din satul Plopul şi au 22, respectiv 31 de ani, dar muncesc în Italia. Au decis să facă nunta în satul n