Prima oară a venit în România la sfîrşitul anilor ’90, la un soi de multicultural meeting. Mic, negricios, cu origini mexicane, la a doua sau a treia generaţie în State, surîzător, se recomanda: „Jay from L.A.“, apoi rîdea ca şi cum ar fi făcut o glumă bună. Era singur între opt femei de vîrstă mijlocie, toate cu veleităţi scriitoriceşti, „fugite de acasă“ într-o presupusă aventură în Europa de Est, şi şi-a luat în serios rolul de a întreţine doamnele. L-au adoptat imediat, Jay avea ceva atît din soţii, cît şi din feciorii lor americani, abandonaţi pentru zece zile. Galant, cu iniţiativă şi cu mici momente de răsfăţ. A vrut să vadă Casa Poporului, a văzut-o. Doar pe dinafară, i-a fost îndeajuns. L-a entuziasmat periplul pantagruelic prin Bucureşti, pe care noi, gazdele, l-am pus la cale. Aparent, i-a plăcut tot: berea locală, mititeii lui Cocoşatu, fuduliile de la Nicoreşti, papanaşii. A doua zi, ne-am întîlnit pe la prînz. Era mahmur, s-a dres cu o votcă şi a recunoscut spăsit că de dimineaţă mîncase la McDonald’s pentru că i se păruse mai safe.

DE ACELASI AUTOR O familie middle class Case vechi, case noi Nebuna din cartier Pescăreasa de la bloc S-a întors în România pe neaşteptate, după aproape patru ani. Acelaşi Jay from L.A., actor şi scenarist. Se pare că rămăsese cu ceva de pe urma primei vizite, ceva nedefinit, o nostalgie. Sau cu o curiozitate prea puţin satisfăcută. România i se păruse exotică. Adusese cu el şi un scenariu, voia să facă un film aici – de fapt, un sfert de film. Acţiunea filmului se petrecea în trei ţări diferite, posibil cele care îl marcaseră cel mai mult în călătoriile sale: Islanda, Thailanda şi România. Partea din România era una SF – peisaj industrial şi clone, chiar o revoluţie a clonelor. Film scump, însă se pare că existau producători interesaţi şi ne-a enumerat cîteva nume, desigur, din L.A. N-auzisem de nici unul. „Cît