A trecut aproape o lună de la publicarea "comunicatului de criză" al Comisiei Europene, în care "bail-in-ul" a devenit instrument oficial de soluţionare a dificultăţilor bancare. Deşi mecanismul unitar de soluţionare a crizelor bancare din Europa va intra în vigoare la începutul anului 2015, utilizarea unor categorii largi de pasive bancare pentru acoperirea pierderilor ar fi trebuit să funcţioneze din 2018.
Se pare că timpul şi criza economică nu mai au răbdare, altfel nu se poate explica dorinţa Bundesbank de a avea şi acest instrument la îndemână încă de la începutul anului 2015. Propunerea a fost făcută de Andreas Dombret, membru al conducerii executive a Bundesbank, în cadrul unei conferinţe recente din Austria.
"Declaraţiile de la Bundesbank reprezintă o altă certitudine pentru cetăţeni: chiar şi nobila instituţie de la Frankfurt este parte a jocului şi nicidecum un luptător altruist pentru interesele germanilor", a scris cotidianul online Deutsche Wirtschafts Nachrichten.
Dar oare cât de mare este numărul celor dezamăgiţi de banca centrală în Germania? Nu cumva cei mai mulţi îşi spun că nu au de ce să se îngrijoreze, deoarece depozitele lor sunt sub pragul de garantare?
Din păcate, după cum ne-a demonstrat bail-in-ul din Cipru, această atitudine este simplistă pentru că nu este vorba doar de depozitele persoanelor fizice. Efectele dezastruoase ale unei astfel de măsuri se văd mai ale la nivelul companiilor care, odată obligate să-şi "doneze" depozitele bancare, se vor afla în imposibilitatea de a-şi continua activitatea.
Chiar dacă facem abstracţie de situaţia companiilor, rămâne, totuşi, un mare semn de întrebare asupra siguranţei depozitelor aflate sub pragul european de garantare.
De ce? Pentru că autorităţile schimbă arbitrar definiţiile şi interpretează tot mai "elastic" prevederile unor legi fundamentale, inclusiv ale