Nu-mi amintesc de prea multe întâmplări pe care le-am trăit în luna iunie 2013, dar una îmi este încă foarte vie în minte, deci încă funcţionează la timpul meu prezent. S-a numit Festivalul de Carte Transilvania şi a avut loc la Cluj-Napoca, între 19 şi 23 iunie. N-a fost altul ca el, deoarece s-a aflat la prima ediţie. Piaţa Unirii din oraşul de pe Someş, vegheată de statuia lui Matei Corvin, a fost ocupată de standuri ale unor edituri importante din întreaga ţară, de o scenă pentru lansări de carte şi recitaluri de poezie şi muzică şi de o imaginară sală de spectacol, cu scaune şi spectatori cât se poate de reali.
Cunoşteam Clujul de pe vremea când am locuit şi eu acolo, vreo două veri, prin 1987-1988. Sau mi se părea că-l cunosc, pentru că multe repere de atunci au rămas neschimbate, însă nu mă mai puteam orienta ca lumea. Bine, las la o parte faptul că tocmai locurile pe care le-am frecventat eu mai asiduu, adică modestele cârciumi de prin preajma actualei Pieţe a Unirii şi îmbătătoarea cherhana, au dispărut. Las la o parte faptul că multe denumiri ale spaţiilor publice s-au schimbat. Las la o parte şi faptul că, în verile mele clujene de dinainte de 1989, călcam mai degrabă pe versurile lui Lucian Blaga şi Emil Isac decât pe asfalt.
Pe vremuri, cunoscusem oameni cu care speram să mă reîntâlnesc acum. Cu eseistul Viorel Bădică nu se mai putea, n-a mai avut răbdare să aştepte, a plecat dincolo în urmă cu mai bine de zece ani. L-au urmat şi alţii. Dar cu câţiva m-am revăzut după douăzeci şi cinci de ani de parcă ne despărţiserăm ieri. Cu Mircea Petean, bunăoară, poetul care a iubit atât de mult cărţile altora, încât a devenit editorul multora dintre ele. Sau cu fabulosul Ovidiu Pecican, care mi-a adus aminte de lucruri cu desăvârşire uitate.
Când am ajuns la Cluj, Festivalul intrase în a doua zi de desfăşurare. Pe fugă, m-
