Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO și GALERIE FOTO: Un fost poliţist şi copilul căruia i-a salvat viaţa s-au reîntâlnit după 30 de ani

Publicat in Monitorul de Vrancea, joi 22 august 2013 ·

Au izbucnit în lacrimi când s-au reîntâlnit! S-au strâns în braţe, s-au privit în ochi, s-au cercetat din cap până-n picioare pentru ca apoi să se îmbrăţişeze iar şi iar, după mai bine de 30 de ani de la ultima lor întâlnire... Doi oameni, unul spre apusul vieţii, celălalt, în plină maturitate. Două suflete, două destine unite pe vecie de însuşi miracolul vieţii! Pentru că Sandu Stăruială n-ar mai fi apucat să împlinească 43 de ani, dacă atunci când a venit pe lume, n-ar fi fost lângă el Constantin Dumitru, acum de 77 de ani... Nea Costică, după cum îi spun cunoscuţii, îngerul lui păzitor spre care Sandu şi-a îndreptat dragostea şi recunoştinţa indiferent pe unde l-au purtat valurile vieţii... O viaţă grea, de copil orfan, dar o viaţă împlinită până la urmă, care n-ar fi existat fără fostul miliţian şef de post al comunei Vintileasca. O viaţă despre care, marţi, a venit să îi povestească, aşa cum doar un copil poate povesti părintelui său regăsit...

Constantin Dumitru, acum pensionar, a fost poliţist la Dumitreşti, Vintileasca, Nereju şi Panciu, oraşul în care locuieşte în prezent. Sandu Stăruială a devenit la rândul său poliţist şi s-a stabilit în Sighişoara, unde lucrează ca ajutor de şef de post la Transporturi Feroviare.

O întâmplare dramatică avea să schimbe hotărâtor, destinul lui Sandu, băieţelul ce a venit pe lume, într-o casă din Vintileasca, în noaptea de 4 noiembrie 1970. O noapte nefastă, clipe cumplite şi un doctor fără scrupule l-au lăsat fără mamă înainte de a-şi anunţa venirea pe lume prin primul strigăt... Deasupra acestei nenorociri, însă, a continuat să pâlpâie steluţa lui norocoasă. Şi dacă soarta i-a hărăzit să-l rupă, brutal şi definitiv, de mamă, i-a trimis în schimb un înger păzitor întrupat într-un om. Un om care l-a smuls efectiv din ghearele morţii, redându-l vieţii... Sandu ştie că fără C

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 4 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Ucraina afirmă că a lovit un aerodrom militar rusesc

News.ro acum 3 ore
Forţele speciale ucrainene au lovit sâmbătă aerodromul militar rus Borisoglebsk din regiunea Voronej, lovind un depozit de bombe cu planare şi un avion de antrenament, a declarat armata ucraineană într-o postare pe social media, relatează Reuters. A

UPDATE - Incendiu în Parcul Naţional Munţii Rodnei. Intervin pompierii de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Maramureş / Incendiul a fost stins

News.ro acum 23 minute
Un incendiu a fost anunţat, sâmbătă, în zona de gol alpin din Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe raza judeţului Maramureş. Pentru stingerea focului au fost mobilizate forţe de intervenţie de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsău

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Platforma Shein, amendată cu 40 de milioane de euro în Franța pentru reduceri înșelătoare

Adevarul acum 2 ore
Platforma Shein a fost sancționată cu 40 de milioane de euro de Autoritatea Antitrust din Franța, fiind acuzată de practici comerciale înșelătoare legate de modul în care afișa reducerile de preț pe site-ul său.

Război în Ucraina, ziua 1.525. Bază aeriană rusă lovită. Moscova a lansat peste 300 de drone

Press Alert acum 54 minute
Foto: arhivă Ucraina a anunțat sâmbătă că a atacat o bază aeriană rusă din regiunea Voronej, în timp ce Rusia a lansat peste 300 de drone asupra teritoriului ucrainean, într-un nou val de atacuri aeriene. Potrivit Statului Major General al armatei u

Mihai Leu, un ultim mesaj: Drumul meu pe acest pământ s-a încheiat. Viaţa a fost pentru mine o luptă frumoasă. Tot ce contează, la final, e cât ai iubit şi cât ai fost iubit

News.ro acum 2 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a murit marţi şi a fost înmormântat vineri, la Hunedoara. Sâmbătă, pe pagina de Facebook a marelui sportiv a fost postat un mesaj emoţionant, în care le mulţumeşte soţiei Anna şi fiului Marco, celor din lumea boxu

Inundații istorice în TEXAS: 24 de morți și zeci de copii dispăruți!

Gandul acum 2 ore
Cel puțin 24 de persoane au murit și multe altele sunt date dispărute, după ce regiunea Texas a fost măturată de ploi devastatoare. În câteva ore a plouat cât pentru luni întregi, notează AFP. Printre copiii dispăruți, și 20 de fete care participau

Vremea

București
acum

31°
sâm.

20°/33°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

14°/30°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/33°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°