Comisia interparlamentară UNESCO, prezentă pentru prima oară la Roşia Montană, în scop de informare s-a întâlnit cu autorităţile locale, cu responsabilii RMGC şi cu reprezentanţii societăţii civile. Invocând un pretext autist, activiştii ecologişti de la Alburnus Maior şi Salvaţi Roşia Montană au preferat să se retragă printre şure şi şoproane, de unde să arunce cu ouă şi roşii, decât să-şi exprime punctul de vedere în faţa parlamentarilor.
E clar: asistăm la o schimbare de strategie. Pretinsul dialog este uzurpat, precum moscul, de băţul prin gard al copiiilor, trimişi la lupta cu câinii şi pisicile locale. În Piaţa Centrală erau adunaţi aproape 600 de localnici, pentru a le cere oaspeţilor locuri de muncă. “Vrem să muncim, nu să cerşim!” A fost unul dintre sloganele muncitorilor.
Precum neduşii la şcoală, trio-doremi: Tică Darie, Bogdan Buta şi Oana Moisil, nişte aşchiuţe, agitatori de profesie, la un metru jumătate şi 50 de kile fiecare, şi-o căutau cu lumânarea, cum se spune printre teenageri. Îi aţâţau pe mineri cu tot felul de ţepuşe lingvistice, uitând că forţa braţelor acelora se putea conjuga mult mai gramatical pe spinările lor de semnul mirării. Nu şi-au pus mintea cu ei, spre disperarea provocatorilor îmbrăcaţi, după moda Stephanie Roth, ca din gunoi.
În sala vechii primării şi pe pavajul de la intrare, Mihai Goţiu, mult mai versat, a încercat cu ministrul Daniel Barbu şi cu reprezentanţii comisiei interparlamentare, o aceeaşi tactică de aţâţare. Întrebări încovoiate, doar cad răspunsuri convenabile finanţatorilor din umbră ai activiştilor ecologişti.
Când vezi ulii cum se reped nu prea te duci să scoţi din şpais sprayul de muşte. De aia admir răbdarea celor 600 de mineri care nu au răspuns la provocările imberbilor activişti masculinizaţi de estrogeni străini genei româneşti.
Mi-au povestit nişte tin
