Atitudinea iresponsabilă a fostului director general al Institutului Cantacuzino, Radu Iordăchel, a fost principala cauză a declinului instituţiei sanitare, însă, din păcate, acesta nu doreşte să-şi asume nici măcar acum faptul că a făcut mult rău instituţiei, susţine Ministerul Sănătăţii.
"Regretăm atitudinea iresponsabilă a fostului Director General al Institutului Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie "Prof dr. Cantacuzino", Radu Iordăchel, despre care suntem îndreptăţiţi să afirmăm că a fost principala cauză a declinului Institutului. După mai multe eforturi de a-l convinge să-şi realizeze atribuţiile de serviciu, Consiliul de Administraţie a considerat că schimbarea domnului Radu Iordăchel este necesară pentru a relansa activitatea Institutului. Afirmaţiile făcute astăzi de către acesta sunt total contrazise de realitate. Din păcate, domnul Iordăchel nu doreşte să-şi asume nici măcar acum faptul că a făcut mult rău Institutului. Acuzaţiile infantile, motivaţiile hilare şi neasumarea responsabilităţii reprezintă esenţa activităţii domnului Iordăchel", se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii (MS), remis joi agenţiei MEDIAFAX.
MS anunţă, de asemenea, că susţine în continuare toate punctele de vedere prezentate în urma raportului Corpului de Control care a fundamentat decizia revocării din funcţie a lui Iordăchel. De asemenea, MS a dispus Corpului de Control verificarea sumelor achitate necuvenit şi imputarea lor fostului director general, se mai precizează în comunicat.
Ministerul mai informează că, de la data emiterii ordinului de revocare din funcţie a lui Radu Iordăchel, s-au luat o serie de măsuri astfel încât, până la sfârşitul acestui an, Institutul Cantacuzino să poată funcţiona eficient şi să-şi poată onora obligaţiile.
"În perioada 1 - 19 august, s-au făcut demersuri care v