Revelaţia anului din Liga Campionilor vine din Karagandy, Kazakhstan
Meci în cupele europene. Încă se numesc „europene“, chiar dacă oraşul unde s-a jucat, Astana, e mai aproape de Beijing decât de Londra. Mai exact, play-off-ul Ligii Campionilor, competiţia supremă în cazul echipelor de club. Faţa în faţă au stat Şahtior Karagandy, campioana Kazakhstanului, şi Celtic Glasgow, una dintre cele mai cunoscute echipe din Europa.
Nu se putea vorbi despre cine e favorită înainte unui astfel de meci. O echipă care în total valorează de două ori mai puţin decât Chiricheş (n.r. – 4 milioane de euro) nu putea pune probleme unei formaţii de renume, aşa cum este Celtic. Dar aşa cum ne-au obişnuit echipele din spaţiul ex-sovietic în ultimii ani, s-a produs surpriza. Campioana Scoţiei a cedat, 0-2, în faţa unei necunoscute pentru publicul larg şi este foarte aproape de a pierde calificarea în grupe.
Haine noi, aceeaşi tradiţie
În turul precedent, Şahtior Karagandy a eliminat-o pe BATE Borisov, nimeni alta decât echipa din Belarus care în sezonul trecut a învins-o pe Bayern în grupele Ligii. Şi pentru că UEFA se bucură de graniţele din ce în ce mai largi ale fotbalului european, ar trebui să se bucure şi de tradiţiile pe care noile echipe le aduc. Înaintea meciurilor importante, la Karagandy, există o tradiţie, care s-a repetat şi înainte de întâlnirea cu Celtic. Conducerea a organizat un ritual de sacrificare a unei oi, pentru a le purta noroc. „Suntem puternici, nu vom merge în faţa lui Celtic ca un miel în faţa cuţitului“, spuneau jucătorii ca o trimitere la tradiţia pe care clubul o are.
Cea mai estică echipă din Ligă
Un alt lucru inedit pe care Şahtior Karagandy l-ar putea aduce în Liga Campionilor este locul unde va disputa meciurile de acasă. Dacă fotbaliştii marilor echipe se plângeau de partidele pe care