Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste o jumătate de tonă de vin contrafăcut, confiscat la Slatina

Publicat in Adevarul, joi 22 august 2013 ·

Captură semnificativă efectuată de efectivele Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt în urma unei razii într-un complex comercial de pe raza municipiului Slatina. Acţiunea poliţiştilor a fost efectuată în incinta bazarului “Mihai Trade”, în colaborare cu specialişti de la Direcţia Agricolă Olt, şi a vizat activitatea acelor firme ce vindeau produse vinicole. Trei firme au fost amendate pentru că vindeau marfă contrafăcută.

Poliţişti de la Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, în colaborare cu reprezentanţi ai Direcţiei pentru Agricultură Olt, au efectuat, miercuri – 21 august, o acţiune de verificare a conformităţii produselor vitivinicole aflate în reţelele de comercializare din municipiul Slatina. Mai exact, razia autorităţilor a fost organizată în incinta complexului comercial “ Mihai Trade” din municipiu, iar surprizele nedorite nu au întârziat să apară.

Astfel, în urma acestei acţiuni, reprezentanţii autorităţilor au descoperit, la trei societăţi comerciale ce îşi desfăşoară activitatea în bazarul anterior menţionat, marfă de contrabandă în interiorul a 278 de peturi a câte doi litri fiecare.

“Din cercetări de la faţa locului, dar nu numai, s-a stabilit că întreaga cantitate de vin provenea de la o societate comercială din Buzău - producător şi îmbuteliator, care lansase pe piaţă spre comercializare o serie de vinuri falsificate. Acest lucru a rezultat din rezultatele analizelor organoleptice şi de compoziţie fizico-chimică efectuate de Laboratorul de Spectrometrie de Masă, Cromatografie şi Fizica Ionilor din Cluj-Napoca”, a afirmat comisar-şef Claudia Radu, responsabil relaţii mass-media al IPJ Olt.

Reprezentanţii autorităţilor ce au efectuat razia de miercuri au confiscat din bazarul “Mihai Trade” întreaga cantitate de vin de contrabandă, respectiv 556 litri. Cercetările în aces

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 7 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 2 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 2 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 8 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia

Mediafax acum 12 ore
Bulgaria şi România urmează să intre în Spaţiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare, notează presa bulgară. Acest acord a fost finalizat la Budapesta. În timp ce contr

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, 24 noiembrie, la ora 7.00

News.ro acum 2 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se vor deschide duminică, 24 noiembrie 2024, începând cu ora 7:00. AEP le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte preved

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 2 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 5 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Premierul de la Chișinău, mesaj mobilizator pentru românii din Moldova. De ce îi îndeamnă „să meargă neapărat” la vot

HotNews acum o ora
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe alegătorii care deţin şi cetăţenia română, aflați în Republica Moldova, să participe activ și să-și exercite „neapărat” dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidenţiale din țara no

Vremea

București
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
mie.

2°/4°
Iasi
acum

-1°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/3°
Constanta
acum

dum.

0°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
mie.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
mie.

3°/5°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°
mie.

2°/7°