O bucătărie de vara din Sintereag a luat foc, la faţa locului pompierii au constatat extinderea focului la casa de locuit şi la arborii din zonă. În Mogoşeni 20 ha de teren era acoperită de foc, care devora vegetaţia uscată iar la Năsăud mai multe clăi de fân au luat foc.
Miercuri, 21 august a.c., la ora 14.52, prin numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112, a fost anunţat un incendiu, pe raza localităţii Şintereag, la o anexă gospodărească (bucătărie de vară). Două autospeciale cu apă şi spumă s-au deplasat la faţa locului. Odată ajunşi la faţa locului, pompierii militari au constatat că ardeau atât bucătăria de vară, cât şi casa de locuit şi arborii din jurul acesteia.
Incendiul a fost localizat şi lichidat în aproximativ 3 ore, evenimentul fiind provocat, cel mai probabil de utilizarea necorespunzătoare a focului deschis în aer liber.
Tot ieri în jurul orei 15.00, un incendiu de vegetaţie uscată pe raza localităţii Mogoşeni, care se manifesta pe o suprafaţă de aproximativ 20 ha, şi ameninţa să se extindă la culturile agricole, a fost localizat de către membrii Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Nimigea, împreună cu pompierii voluntari din localitate. Din cauza suprafeţei mari afectate, autorităţile locale au solicitat sprijinul pompierilor militari năsăudeni, care au intervenit cu o autospecială de lucru cu apă. Toate focarele au fost localizate, iar apoi lichidate în jurul orei 18.40.
Miercuri la ora 23.49, dispeceratul integrat ISU SAJ a fost informat despre producerea unui incendiu la mai multe clăi de fân din oraşul Năsăud, strada Găgii. Trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă din cadrul Secţiei de Pompieri Năsăud s-au deplasat de urgenţă la locul indicat, pompierii militari luptând mai bine de 3 ore cu flăcările pentru a lichida incendiul care cuprinsese 5 clăi de fân. Po