Invazia Cehoslovaciei l-a luat pe Ceausescu prin surprindere. El nu a refuzat sa participe la aceasta invazie, cum s-a spus, pur si simplu nu a fost invitat. Se banuia ca relatiile dintre Bucuresti si Paris sau Washington facea din Romania o tara incapabila sa pasteze secretul. Brejnev nu avea incredere in Ceausescu.

Din 1964, Partidul Comunist de la Bucuresti ducea o politica de distantare de Moscova. Sigur era multa iluzie in aceasta tentativa, dar lucrurile asa se vedeau atunci. Motivul era simplu – liderii comunisti de la Bucuresti (numiti de Stalin in anii 40 ) nu doreau ca Moscova sa se mai amestece in jocurile lor de putere. Stiau perfect ca atunci cand Moscova schimba directia politicii salea, marionetele din capitalele esteuropene sunt inlocuite. O facuse Stalin, o facuse si Hrusciov.

In 1968, Ceausescu nu avea inca toata puterea. Era obturat de baronii lui Gheorghiu-Dej, puternicii Emil Bodnaras, Ion Gheorghe Maurer, Chivu Stoica, Gheorghe Apostol, oameni care l-au flancat in toti acesti ani. Nu devenise dictatorul de mai tarziu, fiind silit sa imparta puterea cu ei. Reactia lor la invazia Cehoslovaciei a fost sa organizeze un miting de proportii in Piata Palatului pentru a a dovedi ca PCR este sustinut, ca politica sa externa are adeziunea maselor. Mesajul era ca daca trupele Pactului de la Varsovia invadeaza Romania- spre deosebire de Cehoslovacia unde nu a existat rezistenta - aici poporul va lupta cu arma in mina sa-si apere tara si conducatorii. Era o iluzie, dar se dadea un spectacol progagandistic.

Ceausescu impreuna cu foarte multi din lideri guvernului si PCR au umplut balconul Comitetului Central al PCR, din actuala Piata Revolutiei. In noaptea precedenta s-a hotarat de catre membrii biroului politic tonul cu care trebuia sa se vorbeasca sa fie unul ponderat. Trebuia sa fie un discurs moderat pentru ca tuturor le era teama ca