Un obuz de aviaţie de aproximativ o sută de kilograme din cel de-al doilea război mondial a fost descoperit, azi, pe un şantier de pe bulevardul George Coşbuc din Galaţi, unde se construieşte un mall. Reprezentanţii Primăriei au precizat că persoanele care locuiesc în zonă vor fi evacuate pe o distanţă de un kilometru.
Imediat la faţa locului au ajuns pirotehniştii care au izolat zona, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi spunând că există posibilitatea ca bomba să fie detonată la faţa locului, pentru că transportul acesteia ar presupune riscuri mari. i, unde se construieşte un mall.
"Urmează ca autorităţile locale, în colaborare cu echipa de pirotehnişti ISU de la Ciolpani, care se află în drum spre Galaţi, să decidă ce se va întâmpla în acest caz. Există posibilitatea ca bomba să fie detonată pe loc din cauza riscurilor presupuse de mutarea bombei, ceea ce va impune evacuarea localnicilor din zonă. În acest caz se poate impune sistarea oricăror activităţi şi evacuarea pe o rază de un kilometru şi se va crea un dispozitiv de evacuare în acestă situaţie", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, Eugen Chiriţă.
În apropiere de locul respectiv se află patinoarul din Galaţi, mai multe unităţi comerciale, dar şi locuinţe.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi, Marius Costache, a spus că obuzul se află la o adâncime de doi metri şi jumătate - trei metri, prins în nisip, unde a fost îngropat alături de alte bombe, el precizând în zona respectivă a funcţionat, în timpul războiului, un aerodrom militar.
Un obuz de aviaţie de aproximativ o sută de kilograme din cel de-al doilea război mondial a fost descoperit, azi, pe un şantier de pe bulevardul George Coşbuc din Galaţi, unde se construieşte un mall. Reprezentanţii Primăriei au precizat că persoanele care locuiesc în