Europa este în criză şi fiecare ţară o trăieşte în felul său. În Italia, una dintre ţările cele mai afectate, prinde contur în opinia publică o concluzie tulburătoare: economia italiană nu poate ieşi la liman din cauza măsurilor antimafie luate de doi procurori martiri cu două decenii în urmă.

Şocant, paradoxal, incredibil chiar. Şi totuşi, lucrurile capătă sens în prezenţa câtorva explicaţii, de altfel, foarte simple şi pe înţelesul tuturor. În lupta antimafie, în faţa numeroaselor eşecuri, procurorii Giovanni Falcone şi Paolo Borsellino au schimbat tactica, concentrându-şi atenţia nu asupra persoanelor, ca până atunci, ci asupra banilor. Ocupând poziţii cheie în justiţia italiană, ei au impus schimbări legislative importante care facilitau anchetele, deschizând uşi şi oferind libertate anchetatorilor, vizând în special infracţiunile financiare, spălarea de bani. Istoria este cunoscută: pe de-o parte, au fost condamnaţi printr-un mare proces aproape 500 de mafioţi, pe de alta, din răzbunare, cei doi procurori au fost asasinaţi prin atentate cu bombă de către Mafie în 1992. Faptele au trecut, însă legile au rămas ca şi „filosofia" de anchetare implementată atunci. Tot ce odată se dovedise eficient şi, probabil, indispensabil, s-a transformat treptat în exagerare şi abuz, iar autorităţile statutului - organe fiscale, gardă financiară, poliţie economică şi ajungând la procurori - au profitat din plin de aceste facilităţi. Acestea au dreptul nu doar de a cerceta, de a intra în conturi şi în bănci şi în intimitatea afacerilor, ci şi de a „bănui" orice, fără alte probe, doar pe indicii şi suspiciuni. Mai mult, tot fără probe, se spune, fără a se dovedi ceva, pot cere antreprenorilor italieni să-şi achite de bunăvoie obligaţiile „restante" faţă de stat. Astfel că orice afacere serioasă, unde apar mulţi bani, intră automat în atenţia autorităţilor care cer bani,