Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Norocoşi că au scăpat de „leacul“ escrocilor

Publicat in Adevarul, vineri 23 august 2013 ·

Reporterii „Adevărul“ au găsit doi bătrâni care au scăpat ca prin urechile acului să nu fie dopaţi şi deposedaţi de locuinţe de către cuplul arestat zilele trecute pentru că şi-a însuşit ilegal 18 apartamente.

Alexandra J., o femeie de 70 de ani din Chişinău, se poate considera o norocoasă. Este în viaţă şi şi-a păstrat şi locuinţa, deşi a avut şi ea de-a face cu cei doi soţi cadre medicale arestaţi săptămâna aceasta pentru că, în ultimii 13 ani, ar fi înşelat mai mulţi vârstnici şi persoane social vulnerabile, trecându-şi în proprietate 18 apartamente din Capitală.

Infirmierul Gheorghe Vintaniuc (48 de ani), de la Spitalul de Urgenţă, şi soţia lui, Nadejda Ghirba, medic de familie la Durleşti, sunt bănuiţi că şi-ar fi sedat victimele cu preparate psihotrope, astfel încât acestea să nu-şi dea seama ce acte semnează. Patru dintre păgubiţi au murit în condiţii dubioase, iar doi sunt dispăruţi. Alexandra J. a fost salvată în 2008 de către angajaţii de la ÎS Cadastru, aceştia respingând cererea de transfer a proprietăţii pe numele doctoriţei Ghirba.

„Nu vreau să mai aud de Ghirba şi de Vintaniuc. Au locuit lângă mine“, ne spune femeia, arătându-ne o ruină fără ferestre şi fără acoperiş. „Mi-au propus să construiască o toaletă comună aici în mijlocul curţii, pentru toţi vecinii. Fiindcă nu puteam să plătesc, au insistat să le fac acte pe casa mea. Nu le-am dat nimic“, îşi aminteşte revoltată bătrâna.

FOTO Alexandra J. nu mai vrea să audă de cuplul de escroci

Neîngrijiţi şi cu banii luaţi

La câteva intersecţii de casa ei, la etajul trei al unui bloc din centrul Capitalei, am întâlnit un alt vârstnic neajutorat, al cărui tutore este infirmierul Vintaniuc. Trăieşte într-un apartament de două camere de pe strada Puşkin. De îndată ce deschizi uşa metalică a locuinţei, te izbeşte un miros greu, de murdărie. Înăuntru e beznă. Pereţii su

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump a câştigat şi în Arizona. Republicanul s-a impus astfel în toate cele şapte state-cheie

HotNews acum 29 minute
Amploarea victoriei lui Donald Trump a fost confirmată sâmbătă prin câştigarea statului Arizona, oferindu-i miliardarului republican o victorie clară în state-cheie, în timp ce se pregăteşte pentru tranziţie, promisă a fi „paşnică” de Joe Biden, rel

O maşină s-a răsturnat şi a rupt două racorduri de gaze naturale pe DN 24A. Şoferul şi pasagerii, de negăsit / 13 persoane, evacuate din locuinţe

HotNews acum 2 ore
Un autoturism în care s-ar fi aflat trei persoane s-a răsturnat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe DN 24A, în satul Simila din judeţul Vaslui, avariind două racorduri de gaze naturale, potrivit ISU Vaslui, transmite News.ro. Şoferul şi pasager

SUA va grăbi livrarea de rachete de interceptare pentru Ucraina, relatează WSJ

News.ro acum 3 ore
Statele Unite va trimite peste 500 de rachete de interceptare în Ucraina în săptămânile care urmează, grăbind livrarea ajutorului militar oferit de Washington ţării răvăşite de război, a relatat, sâmbătă, Wall Street Journal, citat de Reuters. WSJ a

LIVE Război în Ucraina, ziua 991: Rusia atacă Ucraina cu drone din mai multe direcţii / Explozii la Kiev şi Odesa

HotNews acum 2 ore
Explozii au fost auzite în Kiev în noaptea de sâmbătă spre duminică, au relatat martori Reuters, forţele aeriene ucrainene anunţând că un număr de drone ruseşti se îndreaptau spre oraş. Aceeaşi situaţie se petrece şi la Odesa, în sud, în timp ce, po

Incendiu într-un mall din Alba Iulia, provocat de un copil lăsat nesupravegheat

Ziare.com acum 12 ore
Sâmbătă seara, clienții unui mall din Alba Iulia au fost evacuați de urgență după ce un incendiu a izbucnit în zona de menaj a unui supermarket. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, Alex Crișan, c

Echipa lui Trump se distanţează de planul de pace pentru Ucraina schiţat strategul republican care spunea că „Crimeea a dispărut”: „Nu lucrează pentru președinte și nici nu vorbește pentru el”

HotNews acum 10 ore
Echipa care lucrează la transferul de putere către Donald Trump a declarat sâmbătă că strategul republican, Bryan Lanza, care a schiţat într-un interviu pentru BBC unele contururi ale unui potenţial plan de pace susţinut de SUA în Ucraina, nu a vorb

MAE Alți trei cetățeni români au fost găsiți decedați în Spania în urma inundațiilor. Trei sunt dispăruți

Ziua Constanta acum 13 ore
În continuarea comunicărilor privind situația cetățenilor români din Comunitatea Valenciană - Regatul Spaniei, afectați de inundații, Ministerul Afacerilor Externe informează că, potrivit informațiilor confirmate de către autoritățile spaniole, alți

O navă a companiei Maersk, suspectată că transporta arme pentru Israel, nu a fost lăsată să intre într-un port spaniol

News.ro acum 9 ore
Guvernul spaniol a refuzat sâmbătă să permită unei nave container aparţinând companiei daneze de transport maritim Maersk să facă o escală în portul Algeciras. Potrivit presei spaniole, nava ar fi transportat arme pentru Israel, relatează AFP. În ur

Craiova a prins roşu în obraji, după 3-1 cu Hermannstadt

Mediafax acum 13 ore
În etapa a a 16-a din Superliga de fotbal, Universitatea Craiova a trecut sâmbătă, cu 3-1, de nevoiaşa FC Hermannstadt, pe arena „Ion Oblemenco”. Oaspeţii au deschis scorul prin Chiţu (12), dar s-a intrat la pauză cu o remiză, Kolic egalând din pena

Premier League: FC Liverpool – Aston Villa 2-0

News.ro acum 10 ore
Echipa engleză FC Liverpool a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia Aston Villa, în etapa a 11-a din Premier League. „Cormoranii” au marcat primul gol al meciului de pe Anfield în minutul 20. Pasă Mohamed Salah şi finalizare Dar

Vremea

București
acum

dum.

4°/7°
lun.

6°/9°
mar.

6°/8°
mie.

6°/10°
Iasi
acum

dum.

5°/10°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

5°/6°
Constanta
acum

dum.

6°/13°
lun.

11°/13°
mar.

8°/12°
mie.

7°/10°
Cluj-Napoca
acum

-2°
dum.

-2°/8°
lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

2°/8°
Timisoara
acum

dum.

2°/11°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

2°/11°