În timp ce conservatorii îl asigură pe Remus Cernea că vor folosi "orice argument" ca să convingă parlamentarii că legalizarea parteneriatelor civile nu reprezintă o prioritate pentru România, deputatul independent spune că este imoral să încerci să îi împiedici pe oameni să îşi clădească o viaţă alături de persoana pe care o iubesc.
Conservatorii au răspuns, joi seară, remarcii lui Cernea privind homofobia din Parlamentul României şi au arătat, într-un comunicat remis redacţiei, că "opţiunea pentru familie nu este o opţiune homofobă".
"Apărarea familiei tradiţionale, a drepturilor copilului, a drepturilor mamei nu vizează negativ nicio formă de “diversitate sexuală”. Aşa cum “diversitatea sexuală” are dreptul la apărători politici, aşa şi familia tradiţională trebuie reprezentată pe scena publică de politicieni conservatori", a arătat Partidul Conservator (PC), într-un comunicat remis redacţiei.
În replică, Remus Cernea a arătat că este "imoral" să îi împiedici pe oameni să îşi clădească o viaţă alături de persoana pe care o iubeşti şi că, fără legalizarea parteneriatelor civile, sunt cupluri care nu beneficiază de anumite drepturi legale.
"Este imoral să încerci să îi împiedici pe oameni să îşi clădească o viaţă alături de cel/cea pe care o iubesc. Este imoral să te opui dreptului unor oameni de a beneficia de îngrijire medicală sau de a se vizita la spital. Este imoral să te opui dreptului unor oameni de a lăsa moştenire, în caz de deces, partenerului alături de care au trăit ani de zile. Astfel de lucruri simple, dar necesare pentru viaţa de zi cu zi a multor cupluri, şi heterosexuale şi LGBT, reglementează legea pe care am depus-o pe data de 4 iulie 2013 la Senat, ca primă Cameră sesizată. Sper că social-democraţii şi liberalii din România să susţină, în marea lor majoritate, legea privind parteneriatul civil, tocm