Dacă mai demult se punea mare preţ pe ele, în prezent sunt complet date uitării. Le vezi rar de tot şi, dacă e să mai existe vreuna pe undeva, aceasta e coşcovită şi ca vai de ea.

Mă refer, după cum

v-aţi dat seama, la acum demodatele gazete de perete, aflate la mare cinste cu ani şi ani în urmă. Atunci când nu se prea auzea de comisionul încasat din importul cărbunelui, preferată fiind huila neagră de acasă, adică, de aici, din Valea Jiului, şi când ţara avea, într-adevăr, nevoie de cât mai mult cărbune. Bun şi ieftin.

Pe vremea aceea,

gazeta de perete, cum este cea de la EH Paroşeni pe care o aveţi în fotografie, le prezenta aproape zilnic pe cele mai bune brigăzi, randamentele obţinute şi cărbunele extras peste plan de către acestea. Asta pe lângă nelipsitele articole, redactate mai bine sau mai stângaci, care-i înţepau pe angajaţii certaţi cu disciplina, avându-le alături pe acelea al căror subiect erau normele de protecţie a muncii în subteran.

Acum, după cum se vede,

e şut şi cu gazeta de perete a acestei exploatări miniere. Dar pe cine să mai intereseze şi asta din moment ce EH Paroşeni, cândva etalon în privinţa mecanizării, este trecută pe lista minelor neviabile şi, în câţiva ani, dacă nu mai puţin, i se va cânta veşnica ei pomenire?

Dacă mai demult se punea mare preţ pe ele, în prezent sunt complet date uitării. Le vezi rar de tot şi, dacă e să mai existe vreuna pe undeva, aceasta e coşcovită şi ca vai de ea.

Mă refer, după cum

v-aţi dat seama, la acum demodatele gazete de perete, aflate la mare cinste cu ani şi ani în urmă. Atunci când nu se prea auzea de comisionul încasat din importul cărbunelui, preferată fiind huila neagră de acasă, adică, de aici, din Valea Jiului, şi când ţara avea, într-adevăr, nevoie de cât mai mult cărbune. Bun şi ieftin.