Conducerea Patriarhiei Române a decis, în urmă cu câteva zile, schimbarea din funcţie a mai multor consilieri ai Arhiepiscopiei Aradului. Decizia vine ca urmare a unui control făcut de către reprezentanţii Patriarhiei Române. Cei trei consilieri ai Arhiepiscopiei Aradului au fost schimbaţi din funcţiile deţinute, însă uraganul nu s-a oprit la aceste persoane. Astfel, vicarul eparhial Iacob Bupte a fost înlocuit de Înalt Preacuviosul Părinte Arhimandrit dr. Teofan Mada, cel care până deunăzi a funcţionat ca inspector în cadrul sectorului cultural al Arhiepiscopiei Arad. Consilierul cultural, pr. dr. Vasile Ioan Pop a fost înlocuit cu Preacuviosul Părinte Ieromonah dr. Iustin Popovici - şi acesta a funcţionat ca inspector în cadrul sectorului cultural al Arhiepsicopiei.
Consilierul bisericesc, pr. Traian Micoroi a fost înlocuit de Preacuviosul Părinte Teodor Vid, Ieromonah la Mănăstirea Hodoş-Bodrog. Postul de consilier social, deţinut de pr. Mircea Bupte a fost desfiinţat.
În schimb, a fost înfiinţată funcţia de director pe programe sociale, iar aceasta va fi deţinută de pr. Gabriel Mariş, preot la Parohia Caporal Alexa.
Preacucernicul Părinte Gheorghe Gogan, inspector eparhial, a fost înlocuit cu Preacucernicul Părinte dr. Adrian Murg – preot paroh la Parohia Horia şi profesor la Facultatea de Teologie din Arad.
În locul Preacucernicului Părinte Pavel Brânduşe, contabil şef al Arhiepiscopiei Aradului şi preot la Parohia Arad – Faleza Sud a fost numită doamna Maria Elek.
Secretarul Eparhiei Aradului, Preacucernicul Părinte Simion Mladin a fost înlocuit cu Silviu Faur, unul dintre fiii preotului Teodor Faur – preot la Parohia Aradul Nou. Cei care au fost schimbaţi din funcţii au primit practic reavizele şi vor fi operabile din prima zi a lunii septembrie.
În ceea ce-i priveşte pe cei trei consilieri proaspăt numiţi în funcţ