Cotidianul Marca scrie, vineri, că Real Madrid şi Tottenham au ajuns la un acord pentru transferul galezului Gareth Bale, care va semna cu madrilenii pe şase sezoane şi va câştiga zece milioane de euro pe an.
Cotidianul madrilen, care citează postul de radio Cadena Cope, anunţă că suma de transfer este de 99 de milioane de euro, Bale urmând să devină astfel cel mai scump jucător din istoria fotbalului.
"Au rămas de semnat documentele după ce totul s-a pus la punct într-o reuniune la care au participat Florentino Pérez, Daniel Levy şi Jonathan Barnett, agentul jucătorului", notează Marca.
Acordul nu prevede ca vreun fotbalist de la Real Madrid să treacă la Tottenham. Bale va purta la Real tricoul cu numărul 11 şi transferul va fi oficializat cel mai târziu luni.