O vară la Baden-Baden
de Leonid Ţîpkin, Humanitas
Era 1867, iar Dostoievski pleca cu tânăra-i soţie însărcinată să joace la cazino zestrea acesteia, tocmai în celebra staţiune mondenă Baden-Baden. Citim un roman – cum bine se ştie – nu ,,de Dostoievski”, ci ,,cu Dostoievski”, numele greu al literaturii mondiale. Beneficiind de o prefaţă specială semnată de extraordinara Susan Sontag, cartea îl are în centru pe profetul ,,Umbrei” noastre, al impulsurilor negre şi subterane ale minţii omeneşti. Îmi plac autorii unei singure cărţi cum ar fi di Lampedusa ori, iată, Leonid Ţîpkin, căci ei depun mărturie despre dificultatea de a scrie o mare literatură. Or, tocmai despre discrepanţa între măreţia operei unui artist celebru şi meschinăria biografiei sale este vorba în acest roman inedit şi legendar, odinioară scos în secret ca manuscris din URSS. Marele scriitor – orfanul, nevroticul, epilepticul, socialistul şi ocnaşul – era în fond un ins atât de capricios şi de labil, în ciuda culturii şi a inteligenţei, încât pe parcursul lecturii ne vom infuza de o enormă compasiune.
Titlul calm şi elegant ne face să ne gândim la un roman lin, rafinat, aristocratic, însă vara soţilor Dostoievski în Germania a fost una extrem de neliniştitoare. Bazat pe mărturiile din jurnal ale Annei Grigorievna, romanul lui Leonid Ţîpkin reconstituie starea în care ,,înota” cuplul (după expresia figurată a autorului) în mijlocul unei societăţi străine, rigide, burgheze. În al doilea rând, ne impresionează modelul căsătoriei burgheze din a doua jumătate a secolului al XIX-lea rusesc. Soţia lipsită de independenţă financiară devine posesiunea unui bărbat care dispune de ea după cum doreşte mai ales dacă femeia nu are o zestre consistentă. Este şi cazul lui Dostoievski care îşi etaleză în faţa tinerei şi neajutoratei soţii toate capriciile şi violenţele reprimate şi generate de f
