Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Violenţa domestică face tot mai multe victime în judeţul Vaslui: cinci copii scoşi din familie, din cauza tatălui bătăuş

Publicat in Adevarul, vineri 23 august 2013 ·

Ca să evite o nenorocire, Grupul de Intervenţie Rapidă (GIR) a acţionat prompt, ieri, la solicitatea Primăriei din localitatea vasluiană Bălteni, şi i-a scos din familie pe mama şi cei cinci copii ai ei care erau terorizaţi în fiecare zi de tatăl lor.

Tot mai mulţi copii şi mamele lor ajung în centre din cauza bărbaţilor agresivi care ar trebui să le fie tată şi soţ. De multe ori, autorităţile nu pot face nimic şi se ajunge ca totul să se transforme în tragedie, dar mai sunt şi situaţii în care o iniţiaivă bună şi făcută la timp scapă nişte suflete nevinovate de chin.

Este şi cazul unei familii din Bălteni, formată din cei doi părinţi şi cinci copii. Mama şi odraslele sale erau terorizate de Cătălin Pascariu, de 37 de ani, cel care ar fi trebuit să aibă grijă de ei mai ceva ca ochii din cap. Problemele generate de violenţa manifestată de tată asupra soţiei şi a fetei cele mari, de 16 ani, erau cunoscute de tot satul.

În ciuda faptului că primăria comunei Bălteni a înaintat la Judecătoria Vaslui solicitare pentru instituirea unui ordin de protecţie pentru mamă şi cei cinci copii, autorităţile locale au considerat necesar să atenţioneze Grupul de Intervenţie Rapidă (GIR) în vederea protejării acestora cît mai urgent.

La domiciliul familiei, în urma analizei situaţiei, mama şi cu patru dintre copii, cu vârsta cuprinsă între doi ani şi şase luni şi 11 ani, au fost preluaţi de către angajaţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi plasaţi la unul din centrele pentru victimele violenţei în familie, fata de 16 ani manifestându-şi dorinţa de a rămâne cu bunica.

În aşteptarea deciziei judecătoreşti de emitere a ordinului de protecţie, mama şi copii urmează să fie incluşi în programe de recuperare şi reabilitare socială.

Citeşte şi:

Monstrul cu chip de tată! Un bărbat din Vaslui a rămas

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum o ora
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum o ora
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 30 minute
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum o ora
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 2 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum o ora
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 56 minute
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

GALERIE FOTO Tricolorii s-au pregătit pe stadionul din Köln pentru confruntarea de sâmbătă cu Belgia

Mediafax acum 33 minute
Echipa naţională de fotbal a României a desfăşurat în această seară antrenamentul oficial pe stadionul din Köln, în vederea meciului de mâine, cu Belgia, programat la ora 22:00, ora României. Antrenamentul a durat 45 de minute, iar primele 15 minute

Lidera extremei drepte din Franța, Marine Le Pen: Lui Macron nu-i va rămâne decât demisia pentru a ieşi din criza politică

G4Media acum 26 minute
Lidera extremei drepte franceze Marine Le Pen a apreciat vineri că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne „decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică” declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară) şi convocare

Vremea

București
acum

28°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
Iasi
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

25°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
Timisoara
acum

27°
vin.

20°/37°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°