Sute de persoane au manifestat vineri în Fâşia Gaza împotriva negocierilor de pace israeliano-palestiniene, la îndemnul mişcărilor radicale Hamas şi Jihadul Islamic.
După rugăciunea de vineri, manifestanţii s-au deplasat spre centrul oraşului Gaza. Pe unele pancarte ale acestora scria "Nu - negocierilor", iar prin altele preşedintele palestinian Mahmoud Abbas era acuzat pentru "eşec politic".
"Toate facţiunile palestiniene vă zic că nu aveţi dreptul să cedaţi nici cea mai mică parte a teritoriului nostru sau să abandonaţi drepturile palestinienilor", a declarat în cadrul manifestaţiei Ismail Ridwan, ministrul Afacerilor Religioase al Hamas, adresându-se către Abbas.
Hamas, o mişcare care controlează Fâşia Gaza şi partidul rival al preşedintelui palestinian, Fatah, consideră Israelul nu este sincer în dorinţa sa de a relua negocierile de pace cu poporul palestinian.
Negocierile de pace, stagnate în ultimii trei ani, au fost reluate la sfârşitul lui iulie, datorită eforturilor depuse de către secretarul de Stat american John Kerry.
O nouă rundă a negocierilor dintre Israel şi Autoritatea Palestiniană a avut loc marţi la Ierusalim.
"Revenirea la negocieri reprezintă o lovitură adusă Jidadului şi tuturor sacrificiilor poporului nostru: sângele martirilor şi prizonierilor noştri din închisorile" israeliene, a adăugat Ridwan. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »