Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernatorul BNR a depus actul de fundaţie al Muzeului Tezaurului de la Tismana

Publicat in Adevarul, vineri 23 august 2013 ·

Ceremonia care a avut loc la muzeul aflat în curs de amenajare lângă Mănăstirea Tismana a constat în depunerea într-o capsulă, la temelia clădirii, a documentului emis în urmă cu trei ani prin care se consfinţea înfiinţarea acestui loc.

Documentul a fost închis într-o capsulă din inox, după care a fost zidit cu beton. La eveniment au fost prezenţi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, Mitropolitul Olteniei, Irineu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, şi primarul oraşului Tismana, Marian Slivilescu. Guvernatorul BNR a spus că amenajarea muzeului va mai dura câteva luni: „În cel de-al Doilea Război Mondial, BNR a decis să apere singură stocul său de aur. În 1944, tezaurul era sub foc încrucişat: pe de o parte, armata germană, care se afla în România, pe de alta, Armata Roşie, care se apropia de graniţa noastră răsăriteană. În aceste condiţii, Banca Naţională, în acord cu guvernul, a decis să transporte aurul, în cel mai deplin secret, aici, la Mănăstirea Tismana, unde a fost depus în peşteră. Cunoscută în istorie sub numele de Operaţiunea «Neptun» sau «Tismana», misiunea s-a desfăşurat cu succes. Ulterior, în februarie 1947, tezaurul BNR şi cele trei tone de aur polonez s-au întors la Bucureşti. Menirea acestui muzeu, aflat în faza de construcţie, dar care va fi finalizat peste câteva luni, este, în primul rând, aceea de transmite mesajele evenimentelor istorice evocate publicului larg, în mod special tinerilor”.

Mitropolitul Irineu a spus o povestire legată de perioada în care tezaurul a fost ascuns în peştera de lângă mănăstire: „Vreau să vă spun doar o istorisire de suflet, care ne arată la ce sacrificii erau dispuşi oamenii, din armată sau cei dedicaţi vieţii monahale, pentru a apăra tezaurul ţării. Muntele acesta era dinamitat, dacă se ajungea la aur, şi era prăvălit peste toată valea, îngropând totul. Tezaurul a fost păzit cu preţul vie

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Este o prostie ideea să renunţi la cash”

BusinessMagazin acum 21 minute
Florin Cîţu, fost premier şi ministru de Finanţe, a comentat noul pachet de măsuri al guvernului, cu accent pe majorarea TVA-ului, dar şi propunerea de descurajare a utilizării cash-ului în scopul limitării evaziunii fiscale.

Încă o lună de arest pentru mercenarii lui Potra / Liderul grupării este de negăsit / „Statul român face toate demersurile pentru a pune în aplicare un mandat de arestare”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra, transmite Agerpres. Ur

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum o ora
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 3 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 5 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Doi adolescenţi de 17 ani s-au electrocutat în triajul gării Târgu Neamţ după ce s-au urcat pe un vagon de marfă pentru a face o fotografie / Ei au fost transportaţi la spital

News.ro acum o ora
Doi adolescenţi în vârstă de 17 ani au ajuns la spital după ce s-au electrocutat în zona triajului gării Târgu Neamţ. Poliţiştii au stabilit că cei doi s-au urcat pe un vagon pentru a face o fotografie.

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum 4 ore
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°