Ce ar fi anul fără vacanţa de vară? Parcă ai trăi degeaba fără o limonadă rece când afară sunt 40 de grade sau fără o plimbare printre prosoapele de pe plajele româneşti. Pentru mine, vacanţa de vară e prilejul ideal pentru plimbări de care nu prea am timp să mă bucur în alte perioade şi tocmai de aceea o plimbare pe la munte mi s-a părut o idee bună.

Asta am crezut până când am ajuns în orăşelul respectiv, unde toate pensiunile, hotelurile şi terasele erau pline de turişti. Singura problemă, aparent minoră, era sunetul de fundal, şi anume Sfânta Liturghie, transmisă în direct şi în exclusivitate de biserica din apropiere. Parcă eram într-o scenă dintr-un film indian prost, în care mă plimbam pe o stradă aglomerată în ritmul unei lălăieli hinduse. Sunt sigură că toţi turiştii, în special cei străini, se bucurau în acea minunată dimineaţă de duminică de coloana sonoră ce venea la pachet cu frappe-ul de 50 de lei. Eu înţeleg dorinţa bisericii de a pune nişte boxe pentru cei care nu mai au loc în biserică şi sunt nevoiţi să se joace pe telefoane, pardon, să asculte slujba de afară, dar de ce nu dă nimănui prin cap să regleze puţin volumul?

Şi în Ploieşti am întâmpinat de multe ori aceeaşi problemă. Oamenii aceia cu haine strălucitoare cusute cu fir de aur par să nu înţeleagă că, deşi religia majorităţii românilor este cea ortodoxă, mulţi nu sunt practicanţi. Şi eu mă număr printre aceștia din urmă şi mi se pare normal ca biserica să îmi acorde dreptul să nu ascult slujba de duminică, având în vedere că dacă mă apucă vreo poftă de învăţături creştine sigur găsesc o biserică pe o rază de 500 de metri, în orice punct al oraşului m-aş afla.

Probabil că în vreo 20-30 de ani, această încredere oarbă pe care o au românii în biserică o să scadă considerabil. Poate că generaţiile viitoare de tineri, despre care se crede că vor fi nişte superficiali, drogaţi ş