Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO. După disponibilizare a ajuns la Psihiatrie

Publicat in Ziar Dambovita, sâmbătă 24 august 2013 ·

O fostă angajată a Administraţiei Finanţelor Publice din oraşul Pucioasa trăieşte o dramă din momentul în care a primit decizia de încetare a contractului de muncă. Femeia spune că lucra de 14 ani în sistem, iar în ziua când a primit vestea că va fi disponibilizată, a făcut un şoc în urma căruia a fost internată timp de o săptămână la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Orăşenesc Pucioasa. Din acel moment a primit tratament medical şi la începutul lunii septembrie va trebui să ajungă din nou la control. Vestea că urmează să fie disponibilizată a căzut ca un trăznet peste o familie din localitatea dâmboviţeană Vulcana Pandele. Elena Rotaru a lucrat 14 ani la Administraţia Finanţelor Publice din oraşul Pucioasa, însă de curând a fost disponibilizată: “Am fost singura disponibilizată din Administraţia Finanţelor Publice din oraşul Pucioasa. Sincer am plecat plângând şi nu ştiam pe unde merg. Singura care am fost dată afară după 14 ani. M-am bucurat că a ieşit USL având în vedere că Boc ne-a tăiat 30% dar acum Ponta ne dă afară. Am 54 de ani, nici la pensie nu pot să ies. De opt zile iau pastile să nu plâng şi să dorm. Şi tot nu pot să-mi revin. Încerc să-mi revin, dar e greu, e foarte greu. Nu pot să ies nici la pensie şi nici… Ce să fac, şomaj nici măcar anticipat”, a afirmat Elena Rotaru. Nu doar aceasta a fost afectată, ci întreaga familie. Soţul femeii spune că trebuie acum să aibă grijă de soţia sa, care zilnic trebuie să ia pastille. Mai mult, la începutul lunii septembrie aceasta trebuie să revină la control şi cel mai probabil va fi internată din nou: “Nu mai pot să dorm nici eu de griji. Mă gândesc că va fi tot mai greu. Mai avem fetiţa cea mică care e ultimul an studentă. Trebuie să am grijă şi am avut şi o să am în permanenţă grijă de ea”, a spus Ninel Rotaru, soţul femeii. Femeia spune că are 54 de ani şi la această vârstă nu poate ieşi la pensie, dar nici nu

Articolul in Ziar Dambovita >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 2 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum o ora
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Știri Constanța azi Accident aviatic grav pe Aeroportul Tuzla! Parașutist inconștient după aterizare

Ziua Constanta acum 2 ore
Un accident aviatic grav a avut loc astăzi, 12 iulie, la Aeroportul Tuzla, unde un parașutist a fost găsit inconștient după aterizare. La fața locului au fost solicitate o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și un elicopter SMURD Est

Turul Franţei: Jonathan Milan a câştigat sprintul la finalul etapei a opta

G4Media acum 33 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ciclistul italian Jonathan Milan s-a impus sâmbătă în etapa a opta a Turului Franţei, reuşind astfel prima victorie în Le Tour, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 2 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

UPDATE - Donald Trump anunţă tarife vamale de 30% pentru UE, faţă de 10% în prezent: „Am decis să mergem mai departe” / Reacţia Comisiei Europene

News.ro acum 2 ore
Donald Trump a anunţat tarife de 30% la mărfurile din Uniunea Europeană, potrivit Reuters. Bruxelles-ul şi Washingtonul erau în curs de negociere a unui acord comercial pe această temă. Preşedintele SUA a declarat că a „decis să meargă mai departe”.

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 3 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum 3 ore
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/24°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°