Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PANICĂ ÎN JUSTIŢIA IEŞEANĂ. Un interlop a scăpat de arest preventiv, după ce "a ciripit" nume grele din magistratură

Publicat in 7Est, vineri 23 august 2013 ·

Tiberiu Cristodorescu se afla în arest preventiv de pe 13 iulie. A fost reţinut împreună cu alţi doi interlopi pentru că ar fi primit 40.000 de euro pe care urmau să-i dea şpagă unor magistraţi, în vederea influenţării unei decizii judecătoreşti. În mod suspect, procurorii care l-au trimis după gratii au decis acum că poate fi eliberat.

Magistraţii de la Tribunalul Iaşi au judecat marţi, 20 august, cererea de eliberare din arest preventiv a interlopului Tiberiu Cristodorescu. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Iaşi l-au reţinut pe acesta pe 13 iulie, alături de Gheorghe Clapon şi de Gheorghe Rusu (fost Croduneanu) pentru trafic de influenţă şi complicitate la trafic de influenţă.

Potrivit ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori, în perioada mai - iunie 2013, Cristodorescu şi Clapon, cu sprijinul lui Gheorghe Rusu (fost Corduneanu), au pretins de la o persoană denunţătoare, judecată într-un dosar penal aflat în apel pe rolul Curţii de Apel Iaşi pentru trafic de persoane şi condamnată în primă instanţă la şapte ani de închisoare, 40.300 de euro, din care au primit în două tranşe egale 40.000 de euro. Aceştia, susţin anchetatorii, l-ar fi lăsat pe denunţător să creadă "că au influenţă asupra membrilor completului de judecată pentru a-i determina să îi înjumătăţească pedeapsa şi să îi modifice regimul din executare în suspendarea condiţionată a executării pedepsei".

În acelaşi dosar au fost audiaţi de către procurorii DNA şi doi judecători de la Curtea de Apel Iaşi, Dan Anton şi Elena Scriminţchi. Cei doi magistraţi au fost chemaţi la DNA, în calitate de martori, însă anchetatorii au stabilit că aceştia nu ar fi ştiut despre acţiunea de trafic de influenţă a celor trei interlopi. Avocatul lui Cristodorescu a susţinut în faţa instanţei despre clientul lui, în şedinţa de acum două zil

Articolul in 7Est >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Alertă în judeţul Bacău, după ce doi bărbaţi au încercat să bage cu forţa într-un autoturism o femeie. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Unul dintre suspecţi este soţul femeii, cu care e în divorţ - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii din judeţul Bacău au intervenit de urgenţă, marţi, după ce un apel la 112 a anunţat că doi bărbaţi au încercat să răpească o femeie din parcarea unui supermarket. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Ei au fost reperaţi, rid

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 40 minute
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

BNR avertizează că rata inflației va crește „considerabil” în următoarele luni

Mediafax acum o ora
Rata anuală a inflaţiei va creşte considerabil în următoarele luni, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi al majorării începând cu 1 august a cotelor TVA şi a accizelor, situându-se mult deasup

VIDEO Aeroportul din Marsilia, închis din cauza incendiilor de vegetație. Localnicii, îndemnați să evite „toate activitățile în aer liber”

HotNews acum 2 ore
Un incendiu de vegetație care se propaga rapid în sudul Franței, alimentat de rafale de vânt de până la 70 de kilometri pe oră, a dus la închiderea Aeroportului Marseille Provence, marți, potrivit unui purtător de cuvânt, afectând călătoriile chiar

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 4 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 9 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Doru Bușcu

Cancan acum o ora
Invitatul emisiunii este Doru Bușcu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Trafic perturbat pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant / Cad pe şosea lemne aprinse şi pietre

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este perturbat, marţi, pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant. Traficul poate fi oprit în orice moment. Potrivit drumarilor, cad pe şosea lemn

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 4 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Cine transmite la TV meciul FCSB - Inter Club D'Escaldes, în primul tur preliminar din Champions League

Gazeta Sporturilor acum 57 minute
, prima manșă din turul 1 preliminar Champions League, are loc miercuri, 9 iulie, de la ora 20:30. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și transmis în direct pe Antena 1. . FCSB Inter D'Escaldes

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

34°
mar.

23°/35°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

26°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

17°/34°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
mar.

17°/32°
mie.

12°/17°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°