Islanda intenţionează să renunţe definitiv la procesul de aderare la Uniunea Europeană, a anunţat ministerul islandez de externe. Declaraţia a venit în condiţiile în care Bruxelles-ul se pregăteşte să-i impună sancţiuni ca urmare a diferendului privind pescuitul.
Negocierile de aderare, începute în anul 2009, au fost suspendate în luna ianuarie a acestui an pentru a permite desfăşurarea campaniei electorale pentru alegerile legislative. Numai că alegerile au fost câştigate de o coaliţie de centru-dreapta care susţine rămânerea ţării în afara uniunii şi negocierile nu au mai fost reluate. Actualul guvern a promis un referendum pe această temă, al cărui rezultat probabil ar fi o respingere a aderării, dar unii membri ai cabinetului susţin o renunţare la aderare fără consultarea populaţiei.
Divergenţele pornesc de la cota de pescuit
Problema cea mai spinoasă la aceste negocieri este pescuitul. Ministerul islandez de externe a anunţat joi că l-a convocat pe şeful misiunii Uniunii Europene la Reykjavik pentru a-i cere explicaţii în legătură cu interdicţia privind importurile de hering şi macrou din Insulele Feroe.
Potrivit Uniunii Europene, Insulele Feroe practică pescuitul excesiv în Atlanticul de nord. Până în 2013, stocurile de hering atlantico-scandinav au fost gestionate în comun de Norvegia, Rusia, Islanda, Insulele Feroe şi uniune, printr-un plan convenit de gestionare pe termen lung şi o repartizare prestabilită a capturii totale admisibile.
În 2013 însă, Insulele Feroe au decis în mod unilateral să iasă din acest acord şi au stabilit o cotă autonomă de peste trei ori mai mare decât cea convenită anterior. În mod similar a procedat şi Islanda, care va fi probabil vizată de sancţiuni europene.
Atât Insulele Feroe, cât şi Islanda, susţin că procesul de încălzire climatică a provocat o migraţie a macroului către nord şi astfe