Lumea s-ar putea sfârşi astăzi. Este profeţia enigmaticului călugăr rus Grigori Rasputin, făcută la începutul secolului trecut. Iar mulţi se tem că se va adeveri. Cu atât mai mult cu cât fluxul electromagnetic generat de o explozie solară de amploare va lovi astăzi Pământul.
“Lumea se va sfârşi pe 23 August 2013 când focul va mistui toate vietăţile, după care, pe planetă va fi o linişte de mormânt”. Aşa a scris Grigori Rasputin, unul dintre cele mai controversate personaje din istoria lumii. Potrivit presei de la Moscova, însemnările sale au fost ţinute secrete decenii la rând de KGB, pentru că, pe lângă victoria Revoluţiei, Rasputin mai prevăzuse şi prăbuşirea comunismului.
Mulţi se tem că previziunea apocaliptică a lui Rasputin se va adeveri. Cu atât mai mult cu cât pe 20 august, o explozie solară de amploare a trimis spre Pământ un nor imens de particule şi radiaţii.
Rezultatul ar putea fi o pană de curent generalizată, ce va da peste cap sateliţii, sistemele GPS, transportul aerian sau sistemul bancar.
NASA a dat asigurări că omenirea nu este în pericol, deoarece particulele periculoase nu pot trece de atmosfera terestră. Dar există voci care spun că este numai o încercare de a linişti lumea în faţa inevitabilului.
Citeste mai mult pe RTV.NET
Lumea s-ar putea sfârşi astăzi. Este profeţia enigmaticului călugăr rus Grigori Rasputin, făcută la începutul secolului trecut. Iar mulţi se tem că se va adeveri. Cu atât mai mult cu cât fluxul electromagnetic generat de o explozie solară de amploare va lovi astăzi Pământul.
“Lumea se va sfârşi pe 23 August 2013 când focul va mistui toate vietăţile, după care, pe planetă va fi o linişte de mormânt”. Aşa a scris Grigori Rasputin, unul dintre cele mai controversate personaje din istoria lumii. Potrivit presei de la Moscova, însemnările sale au fost ţinute secrete decenii la rând de KG