„Galacticii“ ocupă primele trei locuri în „Top 5 transferuri All-Time“
Inevitabilul s-a produs. În galaxia Realului mai apare o stea. Presaţi de transferul lui Neymar la Barcelona şi de faptul că se află în umbra catalanilor de câţiva ani, madrilenii au reuşit să ajungă la un acord cu Tottenham pentru Gareth Bale. Suma pentru care se va realiza transferul este una record, 99 de milioane de euro, cu cinci mai mult decât a costat Ronaldo atunci când a venit la Manchester United.
Negocierile dintre cele două părţi se ţin de aproape două luni, iar gruparea londoneză s-a văzut nevoită să cedeze şi dorinţei jucătorului, care le-a transmis şefilor echipei în repetate rânduri că doreşte să joace la Real Madrid. Conform presei din Spania, galezul va avea un salariu de 10 milioane de euro pe an.
Bale este un jucător bun, dar nu merită 100 de milioane de euro
Raul Gonzales, fost jucător Real
100 de milioane? Nu l-am văzut niciodată jucând 90 de minute
Xavi, mijlocaş Barcelona
Adrian Costeiu: De ce merită Bale 99 de milioane de euro
1. Bale este doar al cincilea jucător din istoria Premier League care a câştigat titlul de cel mai bun jucător din prima ligă engleză de două ori (2011 şi 2013) după Mark Hughes, Alan Shearer, Thierry Henry şi Cristiano Ronaldo.
2. Deşi a jucat mijlocaş stânga, Bale a încheiat pe locul trei în sezonul trecut în topul golgheterilor, cu 21 de goluri, cinci mai puţin decât Robin van Persie.
3. Preşedintelui Florentino Perez îi e teamă că îl poate pierde pe Ronaldo în 2015, când se va termina contractul portughezului. Bale are doar 23 de ani, fiind văzut ca un înlocuitor pentru CR7.
4. Pentru că aducerea celui mai scump jucător din lume e un „boom“ pe piaţa tricourilor. Fotbalist carismatic, Bale va vinde milioa