Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zona Lipova-Neudorf, in atentia UE

Publicat in Arad Online, vineri 23 august 2013 ·

Scris de Andreea Pintea - Un proiect de peste 700 de mii de lei a fost demarat pentru a proteja şi conserva zona Lipova-Neudorf.

ARAD. Mureşul şi pădurea Neudorfului au ajuns pe masa Uniunii Europene. Este vorba despre un proiect ce a primit finanţarea UE derulat prin Programul Operaţional Sectorial de Mediu şi care are în vizor conservarea şi protejarea ariei protejate din acea zonă. Proiectul se aplică din luna iulie a acestui an şi se va încheia peste 24 de luni, adică în 2015. Valoarea totală eligibilă finanţată de UE este de 726.450 lei.Natură versus proiecte economice

„Într-o zonă supusă presiunilor economice, atât în ceea ce priveşte ocuparea terenurilor, cât şi a utilizării resurselor naturale sunt necesare măsuri adecvate pentru reducerea impactului negativ al oricărui proiect economic, cu atât mai mult cu cât în areal sunt deja planificate tronsonul de cale ferată de mare viteză Păuliş-Simeria, precum şi alte proiecte economice de amploare. Prin elaborarea planurilor de management ale celor două situri Natura 2000 – Pădurea Neudorfului – 4502 ha şi Râul Mureş între Lipova şi Păuliş – 619 ha, dorim să reglementeze activitatea economică, inclusiv activitatea agricolă şi cea forestieră, de pe teritoriul siturilor”, au explicat reprezentanţii Asociaţiei Excelsior, cea care derulează proiectul.

Practic, prin acest proiect se va încerca o îmbunătăţire a statutului de conservare a celor 2 habitate şi 17 specii de importanţă comunitară şi naţionanlă din zona Lipova-Neudorf.

„Proiectul are o însemnătatate deosebită prin faptul că ariile naturale protejate vizate reprezintă o punte de legătură între Defileul Mureşului Inferior şi Lunca Mureşului Inferior, concurând la întregirea cursului râului Mureş ca arie naturală protejată, reprezentând un important coridor ecologic pentru numeroase specii”, a mai spus Mihai Pascu, preşedintele Excelsior

Articolul in Arad Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum 28 minute
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

Este un „lagăr de concentrare!”. Ce crede Ehud Olmert despre planul pentru „orașul umanitar” din Gaza

Mediafax acum 34 minute
Ministrul Apărării Israel Katz a anunțat săptămâna trecută că armata pregătește planuri pentru această zonă, care ar urma să găzduiască întreaga populație din Gaza. „Orașul” ar fi construit pe ruinele Rafah, iar palestinienii nu ar mai avea voie să

Primele rezultate la examenul de Definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025

Ziua Constanta acum o ora
Primele rezultate ale examenului de definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025, în centrele de examen și pe pagina de internet a examenului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.. Contestațiile se depun la centre

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum 46 minute
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

Sindicaliștii protestează în Piaţa Victoriei faţă de măsurile fiscale: „Afectează capacitatea de administrare a fondurilor europene”

Adevarul acum o ora
Blocul Naţional Sindical anunță că salariații din mai multe instituții vor protesta marți, 15 iulie, faţă de măsurile fiscale din primul pachet fiscal.

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 9 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

UE consideră că termenul-limită dat de Trump lui Putin „este foarte lung”

HotNews acum 9 ore
Termenul de 50 de zile dat Rusiei de președintele american Donald Trump înaintea unor eventuale sancțiuni reprezintă o durată „foarte lungă”, în timp ce „civili nevinovați mor în fiecare zi”, a afirmat luni șefa diplomației UE, Kaja Kallas. „Un lucr

Horoscop pentru marți, 15 iulie 2025. Una dintre zodii este împinsă în lumina reflectoarelor

Ziua Constanta acum 56 minute
Berbec Discreție și interiorizare se recomandă astăzi. Esti combativ, sufletul tău dorește să înfăptuiască multe și mărunte, insa trupul este vulnerabil. Ocupă-te doar de activitati usoare. S-ar putea sa descoperi conflicte ascunse in sfera muncii,

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 14 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Vremea

București
acum

24°
mar.

21°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

25°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

31°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

17°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

24°
mar.

21°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°