O istorie de 95 de ani a vânătorilor de munte. Din Crimeea şi Caucaz până în Afganistan, pe schiuri sau în Humvee-uri, moartea e la fel. Sursa: ARHIVA PERSONALĂ
Oasele lor jalonează Europa din Caucaz şi Crimeea, până în Munţii Tatra. Numai în al Doilea Război Mondial, 74.208 dintre ei au făcut suprema jertfă pe câmpurile de bătaie. În ultimii cinci ani, alţi opt au căzut la datorie, la mii de kilometri depărtare de ţară. Îi vezi rar, la defilări, când politicienii se mândresc cu ei şi îi scot pe stradă. Sau, când sunt decoraţi post-mortem. Altfel, îi găseşti doar în cazărmile lor de la poalele Carpaţilor. Până nu demult, şosetele albe, răsfrânte peste carâmbul bocancilor, îi făceau de neconfundat. Uniforma li s-a schimbat de multe ori în aproape un secol de existenţă. La un singur lucru n-au renunţat, în ruptul capului: la schiurile din lemn. Au fost chiar şi desfiinţaţi de ruşi, care s-au răzbunat astfel pentru neputinţa de a-i învinge. Sunt singurii din întreaga Armată care au privilegiul să poarte berete verzi. Sunt elita forţelor terestre: vânătorii de munte.
Navigatorul dintre munţi
Ovidiu Conduruţă are 44 de ani şi, de 30, e cu arma în spinare. A terminat Liceul Militar de Marină şi se visa amiral. Nici el nu ştie cum a fost, pe rând, rachetist, transmisionist, ofiţer cu specializarea în logistică şi, în cele din urmă, a ajuns vânător de munte. Colonelul e comandantul Batalionului 21 "General Leonard Mociulschi", încartiruit la Predeal, din cadrul Brigăzii 2 Vânători de Munte.
"Suntem elita forţelor terestre! Avem misiuni în teren inaccesibil altor arme", e mândru Conduruţă. "În spatele biroului de comandant stă, rezemată de perete, o pereche de schiuri. "Am o vârstă, nu mai am aptitudinile celor tineri...", oftează vânătorul de munte: "Da’ am participat, personal, la descoperirea locului accidentului elicopte