Astăzi, în mod normal, ar fi trebuit să scriu despre 23 august 1944. Moment istoric important pentru destinul României, dar care a fost politizat la extrem.

Cu excepţia unor istorici remarcabili printre care Gheorghe Buzatu şi Cristian Troncotă, restul opiniei publice este împărţită între monarhişti înfocaţi, care văd în 23 august un gest măreţ, şi republicani - care echivalează arestarea Mareşalului Antonescu cu un gest de trădare. Am mai scris despre 23 august şi rămân la părerea mea, chiar dacă acest lucru îi deranjează teribil pe monarhişti: 23 august 1944 a fost o lovitură de stat, prin care ţara a fost predată bolşevicilor la cheie. Monarhiştii nu vor accepta în ruptul capului că Majestatea Sa nu a salvat ţara.

Că nu trebuia să-l aresteze pe Antonescu şi să-l ţină ca pe ultima slugă în seiful cu timbre al lui Carol al II-lea. Şi, evident, să fie predat comuniştilor conduşi de dezertorul Emil Bodnăraş. Tomuri întregi demonstrează că decizia fostului suveran Mihai a fost una pripită şi a fost luată după presiunile făcute de camarila regală. Deci nici vorbă de "salvare“, pentru că a te da pe mâna bolşevicilor timp de o jumătate de veac nu aduce a scăpare, a rai pe pământ. Nici sărbătoare nu poate fi pentru că loviturile de stat nu sunt prilej de bucurie decât în ţările lumii a treia.

Am ridicat problema monarhiei şi săptămâna trecută, arătându-mi uimirea că prinţesa Irina, fiica Regelui Mihai, a ajuns să fie arestată pentru nişte fapte nu tocmai umanitare. Care a fost reacţia unor monarhişti? N-au discutat despre caz nici măcar o secundă. În schimb, asupra neînsemnatei mele persoane au fost aruncate toate lăturile din lume. Nu le răspund pentru că sunt ridicoli şi nu pot accepta o discuţie onestă. Nu poţi discuta cu unii care au ca singur argument înjurătura de mamă.

Dar pentru că veni vorba de istorie daţi-mi voie să vă semnalez ultimul număr