Acum zece ani, prin saloane colcăiau gândacii. Astăzi, totul sclipeşte de curăţenie şi niciun bolnav nu e pus să-şi cumpere singur medicamentele, cu atât mai puţin să dea şpagă. Sursa: MARIAN ILIE
Printre atâtea halate albe, e singura care poartă un costum roşu şi asta îi dă o notă de eleganţă. Când intră în saloane, copiii se luminează la faţă, iar când trece în grabă pe holuri, toată lumea îi dă buna ziua. Pe uşile saloanelor de Terapie Intensivă un anunţ spune clar că orice internare se face doar cu acordul ei.
E dimineaţă, început de săptămână, şi nu-şi vede capul de treabă. Zilnic, internează 150 de copii, pe care îi pune„pe căprării”: pojarele pe un etaj, „diareile” pe altul, gripele la fel, iar cazurile extreme, cum sunt meningitele, le repartizează la Terapie.
Acum, cel mai grav caz e un bebeluş de cinci luni, cu meningită, pe care îl monitorizează non-stop. Doar burtica urcând şi coborând la fiecare respiraţie e singura părticică neacoperită de fire conectate la aparate mai mari de câteva ori decât el. „Aici sunt copii mai mult morţi decât vii. Îi salvăm de multe ori, dar rămân cu sechele”, spune medicul Monica Luminos. DECIZIE ÎN PREMIERĂ: SPITALE vor fi plătite, în 2013, ÎN FUNCȚIE DE CLASIFICARE
De la gândaci la LCD-uri
E legată sufleteşte de spitalul în care munceşte de 30 de ani şi unde, între timp, a ajuns şeful secţiei de Pediatrie. A prins de toate- epidemii de pojar, de meningită, iar în tinereţe, făcea şi opt gărzi pe lună. „Mi-au rămas în cap epidemiile de meningită meningococică, care începeau toamna târziu şi ţineau până la sfârşitul primăverii. Aveam câte cinci cazuri pe zi, din care unul sigur murea la două-trei ore de la internare. Au fost gărzi stresante, dar pe undeva compensa satisfacţia că pe ceilalţi patru i-au ajutat să trăiască”, îşi aminteşte doctorul.
Parcă nu-i vine să creadă câte s-au schimbat de atun