Se pare că supraviețuirea din nunți, botezuri și înmormântări s-a transformat într-un mod de viață pentru tot poporul.

Într-un moment în care lumea încă își mai savurează momentele de vacanță, iar cele mai banale lucruri sunt transformate în breaking-news, uite că decesul autointitulatului rege al țiganilor – romi, dacă doriți politically correct – ține capul de afiș de mai multe zile. Și, ca de obicei, în România, toată această vâlvă este creată pe un teren artificial și pe un personaj cu nimic mai mult sau mai puțin important decât restul muritorilor de rând. Tot respectul meu față de acest moment. Un respect pe care îl datorăm oricui, dar…atât.

Mai departe, nu ar trebui să existe analize, discuții și nici să ne purtăm de parcă a murit tot osul domnesc de la începuturile omenirii și până acum. De asemenea titulaturi și false personalități suntem cu toții sătui. Când o anumită conjunctură politică îți permite să te autoproclami rege, ai impresia că deja ai și sânge albastru, ignorând faptul că doar gingiile îți bat spre mov. Astfel, ajungi să îți permiți orice din simplul motiv că ”domnești” peste o masă considerabilă de votanți, ușor de manipulat, ținuți în frâu de sărăcie, mizerie și ignoranță, și de care cineva (sau mai mulți) are nevoie din patru în patru ani. La așa capital esențial pentru clasa politică, nu este de mirare că avem peste tot regi, împărați, conți și baroni, iar funeraliile tale bat de departe și pe cele ale reginei Marii Britanii.

La fel, nu este deloc de mirare că pe președinte îl apucă grija și, insomniac fiind, trimite printr-un simplu telefon, drept colet, medici de care ar fi nevoie în țară și care nu ar trebui să se comporte asemenea câinilor ținuți la picior.

Mai departe, este de mirare că facturile pentru spitalizare cresc exponențial cu așa-zisa importanță a personajului și că rudele se consideră îndreptățite să