Cristian Ciocan şi-a apărat cu succes titlul european WBO, la categoria grea, după ce l-a învins prin KO, în runda a şaptea, pe norvegianul Leif Larsen.
Vineri seara, patinoarul Dunărea din Galaţi a găzduit meciul în care Cristian Ciocan şi-a pus în joc centura de campion european în faţa "uriaşului" norvegian Leif Larsen. Deşi a făcut pasul la profesionişti destul de târziu, Larson a obţinut 17 victorii (14 prin KO), 7 din cele 14 KO-uri fiind reuşite în prima repriză.
Vikingul s-a dovedit a fi un adversar puternic şi dificil, dar mai ales nerăbdător să repete "scenariul" cu care a fost obişnuit: să-şi trimită adversarul la podea cât mai repede. Larsen a început agresiv şi s-a folosit de loviturile largi şi puternice.
De cealată parte, Ciocan a stat bine în defensivă şi a ştiut să profite de momentul căderii fizice a adversarului. Cu câteva secunde înainte de finalul rundei cu numărul 6, norvegianul a încercat să-l surprindă pe Ciocan cu un croşeu de dreapta, dar lovitura acestuia nu şi-a atins ţinta şi românul a replicat imediat cu o directă de dreapta. Larsen a fost trimis la podea, dar gongul i-a dat şansa "uriaşului" să continue lupta.
Ciocan a menţinut acelaşi ritm şi în debutul rundei a şaptea. Cu 1 minut şi 23 secunde înainte de final, românul a expediat un croşeu de dreapta, urmat de un croşeu de stânga la figură şi norvegianul a rămas fără replică.
Ciocan a obţinut, astfel, a doua victorie consecutivă la Galaţi, după ce, în februarie, şi-a apărat centura în faţa ucraineanului Oleksiy Mazikin. Cristian Ciocan şi-a apărat cu succes titlul european WBO, la categoria grea, după ce l-a învins prin KO, în runda a şaptea, pe norvegianul Leif Larsen.
Vineri seara, patinoarul Dunărea din Galaţi a găzduit meciul în care Cristian Ciocan şi-a pus în joc centura de campion european în faţa "uriaşului" norvegian Leif Larsen. Deşi