Grotesc. Obscen. Zilele acestea am avut dimensiunea reală a degradării noastre ca naţiune. Dezorientaţi, reduşi la cele mai elementare reacţii, un popor incapabil să mai distingă între ce este valoros şi ce anume trebuie aruncat. Spectacolul morbid al morţii cetăţeanului Cioabă, zi de zi, detaliu cu detaliu, pe orice canal tv, pe orice publicaţie online sau print.

S-a aruncat cu invective spre media uitând că poporul cu asta se hrăneşte, asta caută avid, febril, nerăbdător, excitat. Audienţele sar în aer când au loc astfel de evenimente – moarte, scandal, bătaie, înjurături, urlete, crime, sânge, ochi injectaţi de ură. Un popor programat, de ani de zile, să devină ceea ce este astăzi: plat, rudimentar în gândire şi simţire, manipulabil, scos de pe scena politică cultivându-i-se dezgustul şi lehamitea, dezinteresul pentru implicarea în treburile cetăţii, aruncându-i-se lături pe post de hrană.

Ziua de ieri, 23 August, a marcat momentul în care putem spune fără a greşi că am ajuns la cel mai de jos nivel pe scara (in)evoluţiei ca naţiune europeană. Un loc din care nu părem că vrem să ne mişcăm. Ne place cloaca.

Tot ieri, la Timişoara, se stingea, după o lungă suferinţă, Oscar Berger. De numele lui este legată apariţia primului ziar liber de după Decembrie 1989: Ziarul Timişoara. Un ziar care a făcut istorie, un ziar care, în acele zile, ani, era aşteptat şi citit cu febrilitate, pagină cu pagină, articol cu articol. În paginile lui a apărut Proclamaţia de la Timişoara, dezvăluiri, poziţii intransigente, un ziar care a marcat o epocă. Un ziar şi apoi apariţia Societăţii Timişoara, un bastion al libertăţii, al spiritului viu, al credinţei curate în valorile care trebuie să ne ghideze drumul ca stat, ca neam.

Oscar Berger a fost ultimul Don Quijote al presei româneşti. Media a fost ieri ocupată cu bocitul, cu scenografia unui sp