Noul director general al Companiei Naţionale de Autostrăzi (CNADNR), Narcis Neaga, are de realizat cam tot ce a rămas restant din promisiunile USL referitoare la infrastructura rutieră. Demararea lucrărilor ori continuarea demersurilor pentru tronsoanele Piteşti-Craiova, Comarnic-Braşov, Sibiu-Vâlcea sau Centura de Sud a Bucureştiului, dar şi contractarea programului de deszăpeziri pentru iarna care urmează ar fi câteva dintre priorităţi.
Premierul Victor Ponta a declarat joi seara că Narcis Neaga, director adjunct al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, responsabil pentru concesiuni, va prelua conducerea CNADNR în locul lui Mircea Pop, demis din funcţie.
"Este director adjunct, este cel de la Concesiuni, şi obiectivul fundamental pentru acest an este să semnăm contractul Comarnic-Braşov, centura sud Bucureşti şi Piteşti-Craiova. Aşa încât, am spus ca directorul de la Concesiuni să fie director general ca să finalizeze lucrările", a spus Ponta la postul B1 TV.
Două luni de „gândire“ pentru Comarnic-Braşov
Autostrada Comarnic-Braşov - "Autostrada Zăpezii" – va trebui contractată până la 30 octombrie, potrivit ultimelor declaraţii ale ministrului delegat Dan Şova.
Acesta ar fi fost primul mare proiect construit prin parteneriat public-privat (PPP). Prima tentativă de construcţie a tronsonului Comarnic-Braşov datează din 2004, de pe vremea Guvernului Adrian Năstase, o altă încercare fiind făcută în 2010, ambele eşuate.
În luna mai, CNADNR a anunţat lansarea unei licitaţii pentru reactualizarea studiului de fezabilitate aferent autostrăzii, dar licitaţia a fost amânată de mai multe ori, în urma contestaţiilor depuse la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) de trei case de avocatură.
Două săptămâni până la concesionarea deszăpezirilor
Potrivit ultimei program