Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta îi cere președintelui să îi retragă lui Tokes ordinul Steaua României

Publicat in Monitorul de Cluj, vineri 23 august 2013 ·

Premierul Victor Ponta i-a transmis, vineri, preşedintelui Traian Băsescu o scrisoare în care apreciază că nu mai sunt întrunite condiţiile morale şi legale pentru ca Laszlo Tokes să deţină Ordinul Steaua României şi propune retragerea acestei distincţii, au declarat agenţiei Mediafax surse oficiale.

"Premierul aminteşte că, la 27 iulie 2013, la lucrările Universităţii de Vară Balvanyos, Tokes a făcut o serie de aprecieri prin care contestă caracterul de stat naţional, unitar şi indivizibil al României. În scrisoare, premierul apreciază că nu mai sunt întrunite condiţiile morale şi legale pentru ca Laszlo Tokes să deţină Ordinul Steaua României şi propune preşedintelui ca, în baza atribuţiilor constituţionale, să decidă asupra oportunităţii declanşării procedurilor legale în vederea retragerii acestui titlu", afirmă sursele citate.

Potrivit acestora, premierul Ponta mai arată că afirmaţiile lui Tokes au fost dezaprobate la nivelul întregii societăţi româneşti, inclusiv din partea preşedintelui României.

Joi seara, surse oficiale au declarat că premierul Victor Ponta îi va solicita preşedintelui Traian Băsescu, printr-o scrisoare care va fi transmisă vineri Preşedinţiei, retragerea ordinului Steaua României pentru europarlamentarul Lazslo Tokes.

În 27 iulie, europarlamentarul Laszlo Tokes i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, la lucrările Universităţii de Vară "Balvanyos", ca împreună cu Guvernul pe care îl conduce să construiască "un sistem de cooperare naţională", astfel încât să ofere "protectorat" Transilvaniei, "aşa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud".

În replică, preşedintele Traian Băsescu a declarat, la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului (Harghita), în urmă cu o săptămână, că "nu îşi merită calitatea de cetăţean român cel care cerea ca Transilvania să fie trecută sub protectorat".

Participanţii la seminariile

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

China ar putea împinge Rusia să atace NATO pentru a cuceri Taiwanul, avertizează Mark Rutte

Mediafax acum 25 minute
Într-un interviu acordat publicației The New York Times, Rutte a subliniat că un posibil atac chinez asupra Taiwanului ar putea fi precedat de o agresiune rusă în Europa, coordonată cu Beijingul. China ar putea folosi Rusia pentru a destabiliza NATO

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum o ora
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum o ora
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Elon Musk anunță formarea Partidului America: „Va reda libertatea”

Adevarul acum 41 minute
Miliardarul Elon Musk a anunțat sâmbătă, 5 iulie, crearea mişcării sale politice denumite „America Party” - Partidul America.

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Dalai Lama împlinește 90 de ani și speră să trăiască peste 130

Adevarul acum o ora
Liderul spiritual al budiștilor tibetani, Dalai Lama, a împlinit 90 de ani duminică, 6 iulie, și a declarat că speră să trăiască peste 130 de ani.

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 11 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum o ora
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

VIDEO Ayatollahul Ali Khamenei, prima apariţie publică după recentul conflict cu Israelul

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a participat sâmbătă la un eveniment religios, prima sa apariţie publică după încetarea focului cu Israelul, potrivit imaginilor difuzate de televizi

Vremea

București
acum

26°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

24°
dum.

19°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

28°
dum.

19°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

18°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°