A crescut numărul celor care au plecat în vacanţă în străinătate
Chiar dacă moldovenii au cele mai mici salarii din Europa, vacanţele, mai ales în străinătate au rămas pe lista de cheltuieli, iar asta o confirmă datele Biroului Naţional de Statistică. Astfel, prin intermediul agenţiilor de turism şi turoperatorilor în perioada ianuarie-iunie 2013 au plecat în străinătate 61.500 de turişti şi excursionişti, cu 4,4% mai mult comparativ cu aceeaşi perioadă din anul 2012. Dacă unii aleg să-şi plimbe paşii pe plajele din ţările vecine, atuncii alţii le preferă pe cele mai îndepărtate. Directorii agenţiilor de turism susţin că opţiunile preferate rămân a fi Turcia, Bulgaria, Grecia şi România, iar ceea ce determină ca Turcia să rămână pe prima poziţie este procedura simplă de obţinere a vizei.
Vizele dau bătăi de cap moldovenilor
"Moldovenii preferă destinaţiile pentru care nu e nevoie de viză, iar cauza nu ar fi cei 35 Euro care ar trebui să-i achite pentru obţinerea acesteia, ci procedura în sine, care creează un şir de incomodităţi", spune Năli Sali, directoarea agenţiei Vlasneva Tur. Această părere este susţinută şi de către managerul general al agenţiei de turism “Leotur", Bulat Maria, care declară: “Vizele rămân o barieră pentru odihna moldovenilor în Europa". Dat fiind faptul că pentru a cumpăra un bilet la avion din Chişinău trebuie să achiţi un preţ mai mare decât cel care e pe piaţa din afară, majoritatea solicită zboruri de pe aeroporturile statelor vecine. “Majoritatea cetăţenilor preferă zborurile din Bucureşti sau Odessa, dar, în special din Bucureşti pentru că aici găsesc zboruri către toate destinaţiile", spune Năli Sali.
Preţurile pentru vacanţe, mai mari decât salariile
Deşi salariul mediu în Republica Moldova este de 263 dolari SUA, pentru o vacanţă de 7 zile în Turcia, un cetăţean trebuia să scoată din buzunar între 270 – 350 eu