În acest an, Cornel Ungureanu, unul dintre criticii literari de certă anvergură ai literaturii române contemporane, împlineşte 70 de ani, o vârstă ce îndreptăţeşte un succint bilanţ.

Prima carte a lui Cornel Ungureanu, cu titlul de rezonanţă proustiană La umbra cărţilor în floare (1975), a fost considerată de critica de întâmpinare ca „un debut mai mult decât promiţător” (N. Manolescu). În această carte, autorul comentează, cu fină intuiţie şi într-o tonalitate dezinvoltă, profiluri critice sau culegeri de cronici literare, tentat de ideea identificării unei dinamici structurale, în măsura în care, aşa cum precizează autorul, fiecare foiletonist „are în faţa sa, pe masa de lucru, o ipotetică istorie a literaturii, căreia i se supune”. Proză şi reflexivitate (1977), a doua carte a lui Cornel Ungureanu, se situează, în viziunea criticului, „la mijlocul drumului între lectura imediată şi exegeza plurală”, miza fiind „o analiză a structurilor romanelor, nuvelelor unui timp clar determinat”. Analize riguroase, puncte de vedere incitante, aprecieri solid argumentate sunt dedicate prozei lui Vasile Voiculescu, Ştefan Bănulescu, Marin Preda, D. R. Popescu, Al. Ivasiuc, sau M. H. Simionescu. În Contextul operei (1978), textul critic relevă, dincolo de precizia interpretărilor, un contur mai articulat al reflecţiei programatice asupra demersului critic. Discursul critic nu mai este, acum, „impresionist”, saturat de volute stilistice, cu exces de metafore, ci mai degrabă neutru, sobru, consistent, cu substrat informativ şi bibliografic solid. Fără să fetişizeze anecdotica sau biografismul, Cornel Ungureanu situează opera în context social şi istoric, detaşându-se de actualitatea literară strictă şi comentând scriitori din epoca interbelică (Ion Pillat, Lucian Blaga, Hortensia Papadat- Bengescu), prilej de a amplifica orizontul lecturilor, într-o tentativă de articu