Prezenţa timpurie a etnicilor germani în Transilvania, influenţa Austriei, dar şi contactul savant cu cultura germană ne-au lăsat, pe lângă bunele obiceiuri domestice şi morale, câteva sute de cuvinte de bază, din care unele sunt de neînlocuit.
Modernismul românesc este, în esenţă, tributar Italiei, Austriei şi Germaniei, şi, covârşitor, aşa cum vom vedea într-un articol viitor, Franţei. Maiorescu, Eminescu sau Blaga sunt doar câteva din personalităţile de marcă, puternic influenţate de cultura germană. Lucian Blaga susţinea, de pildă, că în timp ce cultura franceză te absoarbe, modelându-te după canonul ei intern, cea germană, dimpotrivă, te restituie obârşiei şi valorilor autohtone. Un fel de formare restitutivă, am zice.
Nu este locul aici de a continua speculaţiile pe această temă, cum nu este locul disputei afinităţilor. Un lucru rămâne de nedezminţit: filozoful, poetul, lingvistul sau psihanalistul nu pot fi străini de beneficiile culturii germane.
Vestigiile lăsate de seminţiile germanice care ne-au călcat teritoriul sunt, în lumina cercetărilor actuale, şi nesigure şi neînsemnate. Astfel, despre o influenţă germană, fără legătură însă cu valurile migratoare timpurii, am putea vorbi începând cu secolul al XII-lea, influenţă datorată contactelor saşilor, şvabilor şi austriecilor cu românii, deşi numărul vorbitorilor autohtoni de germană, săsească sau şvăbească a rămas redus de/a lungul timpurilor. Totuşi, se pot atesta: şină (prin polonă), sorţ (prin polonă), şold (prin polonă), şopron, ştreang, troacă.
Chiar dacă lexical nu putem afirma că româna a suferit o puternică influenţă germanică, în limba comună se regăsesc o serie de cuvinte cu sonorităţi recognoscibile, pe care prefer să le ordonez semantic, pentru a fi mai bine fixate.
Aş începe cu meseriile, reamintind termeni tehnici ca: baiţ, fălţui, flec, gang, grund, joagăr, lac (
