Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Înmormântarea lui Florin Cioabă: Cum comentează presa străină funeraliile autointitulatului rege al romilor

Publicat in Romania Libera, vineri 23 august 2013 ·

Presa internaţională scrie pe larg despre viaţa, activitatea şi funeraliile "regelui" autoproclamat al romilor, Florin Cioabă, înmormântat vineri după-amiază în Cimitirul Municipal din Sibiu, informează Mediafax.

"Regele ţiganilor, înmormântat în Transilvania", titrează ziarul britanic The Guardian, notând că mii de oameni au participat la funeraliile lui Florin Cioabă, "un membru al unei familii care a condus minoritatea romă începând din secolul 19 şi un activist care a pledat pentru drepturile romilor, în special pentru educaţia copiilor săraci, după ce fiica lui de 12 ani fugise din biserică scurt timp înainte de a fi căsătorită conform unui aranjament între familii".

Agenţia Associated Press notează că "regele Florin Cioabă a contribuit la îmbunătăţirea relaţiilor cu românii şi la modernizarea tradiţiilor ţigăneşti, păstrând, în acelaşi timp, specificitatea culturii ţigăneşti".

"Florin Cioabă a reuşit să aducă tradiţia ţigănească privind căsătoriile minorilor romi în concordanţă cu legislaţia românească", subliniază AP.

"Cioabă s-a bucurat de prietenia preşedintelui Traian Băsescu", observă site-ul italian MeridianNotizie.it, subliniind că "regele romilor din întreaga lume, mort la vârsta de 58 de ani, a beneficiat de funeralii solemne".

"Regele autoproclamat al romilor a fost înmormântat în România", titrează Agenţia France Presse, amintind că Florin Cioabă a fost fiul lui Ion Cioabă, un lider respectat al romilor care a supravieţuit deportării în Transnistria în timpul regimului mareşalului pronazist Ion Antonescu.

"Dar Florin Cioabă, autoproclamat regele ţiganilor din întreaga lume în 1997, este recunoscut doar de un grup mic dintre sutele de mii de romi din România. Membrii familiei au desemnat doi succesori, dintre fiii lui: Daniel, rege al romilor din România, şi Dorin, rege internaţional al romilor", subliniază AFP. @N_P

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia şi Ucraina sunt „foarte aproape de un acord”, afirmă Trump

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Donald Trump spune că Rusia şi Ucraina sunt „foarte aproape de un acord” care ar pune capăt războiului şi face apel la cele două părţi să se întâlnească „la niveluri foarte înalte”. „O zi bună în discuţii şi întâlniri cu Rusia şi Ucrain

Un protestatar s-a urcat pe sediul Înaltei Curți, după decizia desființare a hotârârii luate de Curtea de Apel Ploiești

HotNews acum 14 ore
Un protestatar s-a urcat pe sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție, vineri, după decizia instanței de a desființa hotărârea luată joi de Curtea de Apel Ploiești în privința alegerilor prezidențiale din 2024, arată imaginile difuzate de Digi 24.

Bogdan Peșchir, finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, va fi eliberat din arest

HotNews acum 12 ore
Bogdan Peșchir, acuzat că a dat peste 960.000 de dolari în schimbul voturilor pentru Călin Georgescu, va fi pus în libertate printr-o decizie luată vineri seară de Tribunalul București. Omul de afaceri a fost arestat preventiv în 21 martie în dosaru

HOROSCOP 26 aprilie 2025. Zi plină de echilibru pentru Balanță și revelații importante pentru Pești

Mediafax acum 8 ore
Horoscop 26 aprilie Berbec Ziua de azi îți aduce oportunități neașteptate în plan profesional. Ai șansa să demonstrezi ce poți și să impresionezi superiorii. Fii atent la detalii și nu ezita să îți exprimi ideile. Horoscop 26 aprilie Taur Astăzi est

Superliga: Oţelul Galaţi a învins Sepsi OSK, scor 3-0, în play-out

News.ro acum 8 ore
Formaţia Oţelul Galaţi a învins, vineri seară, în deplasare, cu scorul de 3-0, echipa Sepsi OSK, în etapa a şasea a play-out-ului Superligii. Golurile au fost marcate de Teles (11-penalti) şi Tănasă (33, 80). Sepsi: Niczuly – Oteliţă, Ninaj, Haruţ,

Viktor Orban susține că Donald Trump i-a sugerat să scoată Ungaria din UE

HotNews acum 12 ore
Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, i-a oferită o replică omologului polonez, Donald Tusk, și susține că nu intenționează să scoată țara din UE, ci vrea ca el și alți politicieni conservatori să transforme blocul comunitar pentru a fi „din nou ce

Ciolacu: Ponta, nu te poţi da mare suveranist după ce ai făcut grămezi de bani ca şi ″consilier‟ pentru conducerile altor ţări / Cel mai jenant, să te prezinţi pe Tik Tok mare iubitor al ţării, când de 10 ani ţi-ai omorât timpul pe terenurile de golf

News.ro acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, îl atacă vineri pe candidatul independent la alegerile prezidenţiale Victor Ponta, arătând că nu te poţi da mare suveranist după ce ai făcut grămezi de bani ca şi ″consilier‟ pentru conducerile altor ţări

Ministerul Finanţelor: România a avut în primele trei luni un deficit bugetar de 2,28% din PIB, adică 43,66 miliarde lei, faţă de 2,04% din PIB în primele trei luni din 2024

News.ro acum 12 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2025 s-a încheiat cu un deficit de 43,66 miliarde lei, respectiv 2,28% din PIB faţă de deficitul de 35,88 miliarde lei, respectiv 2,04% din PIB aferent celor trei luni ale anului

Ioan Suciu, noul președinte al Federației Române de Gimnastică

Gazeta Sporturilor acum 14 ore
Ioan Suciu, (47 de ani) medaliat la Mondiale, Europene și Jocuri Olimpice, a câștigat, vineri, alegerile pentru funcția de președinte al Federației Române de Gimnastică (FRG) din cadrul Adunării Generale desfășurate la Casa Olimpică din Capitală la

Donald Trump a plecat spre Roma pentru funeraliile Papei Francisc. Este prima călătorie în străinătate din mandatul său

HotNews acum 9 ore
Președintele american Donald Trump a decolat vineri spre Roma, unde el și soția sa Melania vor asista sâmbătă la funeraliile Papei Francisc, alături de lideri din lumea întreagă, relatează AFP, conform Agerpres. Președintele american este așteptat s

Vremea

București
acum

13°
sâm.

13°/24°
dum.

12°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/18°
Iasi
acum

13°
sâm.

10°/19°
dum.

5°/15°
lun.

5°/17°
mar.

5°/20°
Constanta
acum

14°
sâm.

12°/24°
dum.

10°/13°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/12°
lun.

5°/18°
mar.

8°/19°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

8°/15°
lun.

11°/19°
mar.

8°/21°