Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV A dansat de fericire că va deveni mămică. O prezentatoare tv este însărcinată în 4 luni

Publicat in Click, sâmbătă 24 august 2013 ·

Diana Enache, prezentatoarea ştirilor ProTv de la ora 13.00, se pregăteşte să-l cunoască pe cel mai nou membru al familiei ei. Ştirista este însărcinată în patru luni şi va aduce pe lume un băieţel la începutul anului viitor. Până atunci, însă, va continua să apară pe sticlă alături de colega ei, Alexandra Stoian, cea cu care "împarte" jurnalul de la amiază.

Diana Enache şi iubitul ei, Adrian Horobet, nu-şi mai încap în piele de fericire. De când a aflat că este însărcinată, viaţa ştiristei parcă a căpătat o altă turnură. Deşi se află abia la jumătatea drumului, Diana având doar 16 săptămâni de sarcină, ea a stabilit deja cu partenerul ei responsabilităţile pe care le vor avea ambii părinţi.

Diana şi iubitul ei, Adrian Horobet

"Sunt însărcinată în 16 săptămâni frumoase şi calme. Este, se pare, băieţel şi suntem cum nu se poate mai fericiţi. Este, de la bun început, o minune aşteptată. Nu am planificat-o, iar atunci când s-a întâmplat m-am emoţionat nespus.

Este limpede că nimic din ce îţi povestesc alţii despre momentul în care afli că vei aduce pe lume un suflet, oricât de minunată este şi experienţa lor, nu se aseamănă cu ce trăieşti tu. Am dansat amândoi de bucurie", ne-a povestit Diana.

Ştirista mărturiseşte că sarcina nu i-a creat până acum probleme. Nu a avut greţuri şi nici preferinţe pentru anumite alimente. "Este un copil bun cu mine. Nu am neaparat pofte, dar parcă acum zmeura e mai gustoasă şi iaurtul mai răcoros", a adăugat Diana.

Prezentatoarea este hotărâtă să vină la serviciu până aproape de momentul fericitului eveniment. Băieţelul Dianei ar trebui să se nască la începutul anului viitor.

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zboruri România-Israel anulate după atacurile asupra Iranului

Ziua Constanta acum 2 ore
Mai multe zboruri din România către și dinspre Israel au fost anulate în urma atacurilor masive asupra Iranului, informează vineri, 13 iunie Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti. Potrivit companiei, au fost anulate următoarele curse de vineri: W

Bacalaureat 2025, proba la alegere a profilului și specializării. Subiectele primite de elevi

Ziua Constanta acum 59 minute
Elevii claselor terminale de liceu susțin vineri, 13 iunie, proba scrisă la alegere a profilului şi specializării din cadrul examenului de Bacalaureat 2025. Vineri are loc proba la alegere a profilului şi specializării. Candidații susțin examenul la

Val de căldură prelungit: temperaturi peste normal și puține ploi până la jumătatea lunii iulie

Adevarul acum 2 ore
Vremea se menține deosebit de caldă în aproape toată țara în următoarele patru săptămâni. Meteorologii anunță temperaturi peste media normală și ploi puține, în special în vestul și sud-vestul țării.

BAC 2025: Proba la alegere a profilului. Absolvenții de liceu dau azi examenul de bacalaureat la Geografie, Biologie, Fizică, Chimie, Informatică, Economie, Logică, Psihologie, Sociologie și Filosofie

HotNews acum 3 ore
Probele la BAC 2025 continuă astăzi cu proba la alegere a profilului și specializării. Candidații au avut posibilitatea să opteze, în funcție de profilul urmat în liceu, dintre nouă discipline. Absolvenții de liceu susțin astăzi proba scrisa la una

Tragedie rutieră! Un băiat de 18 ani şi o tânără de 25 de ani au murit, după ce maşina în care se aflau a intrat într-un TIR parcat

Botosani News acum o ora
Un băiat de 18 ani şi o tânără de 25 de ani au murit, în noaptea de joi spre vineri, în județul Galaţi. Maşina în care se aflau a intrat într-un TIR parcat. La fața locului au intervenit două ambulanţe SMURD, două ambulanţe SAJ şi o autospecială de

UPDATE - Israelul a lansat un atac major asupra Iranului. Operaţiunea „Rising Lion” vizează programul nuclear al Iranului şi va dura mai multe zile. Şeful Gardienilor Revoluţiei a fost omorât / 100 de drone lansate de Iran asupra Israelului

News.ro acum o ora
Armata israeliană a anunţat că Iranul a început represaliile după ce Israelul a lansat vineri dimineaţă un atac major asupra Iranului. Operaţiunea „Rising Lion” vizează programul nuclear al Iranului şi va dura mai multe zile. Şeful Gardienilor Revol

„A existat o coordonare deplină”. Trump, contrazis de un oficial israelian cu privire la implicarea SUA în atacul Israelului asupra Iranului

HotNews acum o ora
Declarațiile făcute de un oficial israelian cu privirea la implicarea Statelor Unite în loviturile lansate vineri dimineaţă de Israel asupra Iranului contrazic afirmațiile făcute de Donald Trump care a negat orice implicare în atac. „Am prezentat ad

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti - Cinci zboruri pe relaţia Bucureşti - Tel Aviv şi retur, anulate

News.ro acum 2 ore
Cinci zboruri pe relaţia Bucureşti - Tel Aviv şi retur au fost anulate vineri, din cauza situaţiei de securitate din Orientul Mijlociu.

TAROM suspendă temporar zborurile către Tel Aviv, Beirut și Amman

HotNews acum 26 minute
Operatorul aerian național anunță că suspendă temporar zborurile sale către destinațiile din Orientul Mijlociu ca urmare a escaladării conflictului dintre Israel și Iran. „Având în vedere decizia autorităților aeronautice israeliene de a închide tem

Maia Sandu, despre cererea Moscovei de a bloca aderarea Moldovei la NATO: „Nu e decizia lui Putin” / Confirmă scenariul de dislocare a 10.000 de soldaţi ruşi în Transnistria

G4Media acum 3 ore
Doar cetăţenii pot decide dacă Republica Moldova, care are înscrisă neutralitatea în Constituţie, îşi va păstra această poziţie sau va adera la un bloc militar, a declarat joi seara într-un interviu preşedinta Maia Sandu, care a avertizat că disloca

Vremea

București
acum

22°
vin.

18°/25°
sâm.

15°/24°
dum.

14°/25°
lun.

18°/29°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/23°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/24°
lun.

13°/26°
Constanta
acum

22°
vin.

16°/23°
sâm.

15°/23°
dum.

15°/23°
lun.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

11°/23°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/23°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/27°
sâm.

11°/26°
dum.

13°/28°
lun.

14°/31°