Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Schaeuble spune că al treilea program de ajutor destinat Greciei va fi mai mic decât precedentele

Publicat in Capital, vineri 23 august 2013 ·

Cel de al treilea program de ajutor destinat Greciei va fi 'mult mai mic' decât precedentele două, afirmă ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, într-un interviu acordat cotidianului german Handelsblatt, preluat de AFP.

'Anticipăm că va fi nevoie de ajutoare suplimentare, cu condiţia ca Guvernul de la Atena să-şi îndeplinească angajamentele şi în ideea că va fi vorba de sume mult mai mici decât cele acordate până acum', a declarat Schaeuble. Referitor la sursa banilor, ministrul german de Finanţe a spus că acest lucru nu a fost încă decis. 'Dispunem de fondul de salvare MES şi acesta este departe de a fi epuizat', a spus Schaeuble.

La începutul acestei săptămâni, Schaeuble a provocat o surpriză prin declaraţia sa potrivit căreia creditorii internaţionali vor trebui să ofere Greciei un nou program de ajutor, cel de-al treilea, îndepărtându-se de linia oficială germană şi europeană care constă în amânarea oricărei decizii cu privire la acest subiect pentru anul următor. De altfel, cancelarul german Angela Merkel a reiterat miercuri această linie declarând că nicio decizie cu privire la un nou program destinat Greciei nu va fi luată înainte de 2014.

În interviul acordat Handelsblatt, Schaeuble a oferit o explicaţie pentru ieşirea sa foarte directă, care a provocat valuri în condiţiile în care Germania este în plină campanie electorală pentru alegerile legislative. 'Nu vreau să mi se reproşeze după alegeri că nu am spus adevărul înainte', subliniază Schaeuble. 'De aceea sunt mulţumit că în prezent opinia publică a înţeles bine ceea ce spun şi am spus încă din 2012: va trebui ca anul viitor să analizăm noi măsuri pentru Grecia', a adăugat Schaeuble.

Până acum, Grecia a beneficiat de două programe de ajutor, în valoare totală de aproximativ 240 miliarde de euro. AGERPRES

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum va fi vremea la început de an. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Ziare.com acum 51 minute
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri, 27 decembrie, meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele spe

Cutiile negre ale avionului din Azerbaidjan prăbuşit, recuperate, în timp ce întrebările privind implicarea rusească se adună. Ce se ştie până acum

News.ro acum o ora
Primele indicii sugerează că un sistem rusesc anti-aerian ar fi putut doborî avionul de pasageri care s-a prăbuşit în Kazahstan, a declarat un oficial american pentru CNN, în timp ce autorităţile au recuperat o a doua cutie neagră despre care speră

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 58 minute
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Chinezii au lansat mașina cu autonomie-record de peste 2.300 de km. Cât costă noul sedan hibrid Chery | Video

Libertatea acum 22 minute
Producătorul chinez de automobile Chery a lansat un nou model hibrid cu încărcare la priză (PHEV), care stabilește noi recorduri în industria auto, informează publicația Profit.

Un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, susţine Coreea de Sud

News.ro acum 2 ore
Agenţia de spionaj din Coreea de Sud a confirmat relatările ucrainene conform cărora un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, în ceea ce ar putea fi prima captură de acest fel de când Phenianul a trimis forţe de luptă pentr

A fost cutremur în această dimineață în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 27 Decembrie 2024, la ora 03:47:53 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.5, la adâncimea de 114.3 km.Intensitate: I Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea urm

Jumătate din SUA sunt expuse unui risc ridicat de deficit de energie în următorul deceniu, spune o autoritate de reglementare

News.ro acum o ora
Aproximativ jumătate din Statele Unite sunt expuse unui risc crescut de deficit de alimentare cu energie în următorul deceniu, care ar putea duce la întreruperi şi la măsuri de conservare a energiei electrice, potrivit North American Electric Reliab

Mastercard: Vânzările cu amănuntul de sărbători din SUA sunt mai mari decât anul trecut

News.ro acum o ora
Cumpărătorii de sărbători din Statele Unite şi-au deschis portofelele în ultimul moment în căutarea unor oferte bune pe platformele online, făcând achiziţii semnificative de îmbrăcăminte, electronice şi bijuterii, în semn că finanţele populaţiei răm

„El mi-a propus acest lucru”. Vladimir Putin dezvăluie că Joe Biden a propus amânarea aderării Ucrainei la NATO în 2021

Mediafax acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat, în cadrul unui briefing de presă, că preşedintele american Joe Biden ar fi propus amânarea aderării la NATO pentru 10-15 ani. Întâmplarea s-ar fi produs cu un an înainte de invazia rusă în Ucraina, în 2021.

Mesaj Ro-Alert în a doua zi de Crăciun la Tulcea! Țintă aeriană de mici dimensiuni, detectată în zona Chilia Veche

Ziua Constanta acum 2 ore
Sistemul de supraveghere radar al Armatei României a detectat joi, 26 decembrie, la ora 21.04, într-o zonă aflată la aproximativ 15 km est de localitatea Chilia Veche, județul Tulcea, un semnal de țintă aeriană de mici dimensiuni, care se deplasa pe

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-0°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°