De joi, la antrenamentele „Bătrânei Doamne” participă și o mare speranță a fotbalului românesc. Sau cel puțin așa era considerat Iulian Alexandru Tecsi, care în urmă cu trei ani a susținut probe la celebrul club turc, Galatasaray Istanbul. Fotbalistul născut în județul Hunedoara a făcut parte din lotul Universității Cluj, pentru care – însă – a evoluat mai mult la echipa secundă, iar acum este liber de contract. „Este un atacant foarte interesant. Are un fizic excelent, am înțeles că și execuții bune, rămâne să-l descoperim mai mult în zilele ce urmează”, ne-a mărturisit George Neagu, care – astfel – are vârf de careu în amicalul de sâmbătă cu Sebișul.
„Alb-roșii” continuă antrenamentele în Calea Aurel Vlaicu, dar și ICRTI. Joi dimineață, arădenii s-au deplasat la baza de pe Cîmpul Liniștii și asta pentru că gazonul de pe „Francisc Neuman” a fost udat din comanda oamenilor Primăriei. Pe arena arădeană se vor disputa nu mai puțin de patru meciuri în două zile. Vineri, vor juca juniorii și seniorii de la UTA Bătrâna Doamnă împotriva Șiriei, iar sâmbătă UTA va întâlni Sebișul, iar seara se vor înfrunta echipele de Old Boys ale „alb-roșiilor” și Universității Craiova. Totuși, a doua ședință de pregătire a zilei de joi a „textiliștilor”, una cu caracter tehnico-tactic, se va desfășura totuși pe UTA.
De joi, la antrenamentele „Bătrânei Doamne” participă și o mare speranță a fotbalului românesc. Sau cel puțin așa era considerat Iulian Alexandru Tecsi, care în urmă cu trei ani a susținut probe la celebrul club turc, Galatasaray Istanbul. Fotbalistul născut în județul Hunedoara a făcut parte din lotul Universității Cluj, pentru care – însă – a evoluat mai mult la echipa secundă, iar acum este liber de contract. „Este un atacant foarte interesant. Are un fizic excelent, am înțeles că și execuții bune, rămâne să-l descoperim mai mult în zilele ce urmează”,