Numărul copiilor refugiaţi care fug din calea violenţelor din Siria a depăşit 1 milion de persoane, susţin două agenţii ale Naţiunilor Unite, citate de AP.
Jumătate din cele aproape 2 milioane de refugiaţi sirieni înregistraţi sunt copii, potrivit Agenţiei ONU pentru Refugiaţi şi Fondului Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF).
Anthony Lake, directorul UNICEF, a declarat vineri că fiecare din cei 1 milion de copii refugiaţi sunt persoane reale, rupte de casă, poate chiar de familie, şi a îndemnat comunitatea internaţională să conştientizeze ororile prin care trec aceşti copii.
În acest context, directorul UNICEF şi Antonio Guterres, şeful Agenţiei ONU pentru Refugiaţi, au atras atenţia că aproximativ 7.000 de copii sunt printre cele mai mult de 100.000 de morţi în revoltele din Siria, care au început în martie 2011, iar mai târziu s-au transformat într-un adevărat război civil.
(AS – autor: Lilia Traci, editor: Mariana Ionescu)