Palatul Chrissoveloni (actualul sediu al Băncii Naţionale din Bucureşti), eforia Bisericii Kreţulescu (zona comercială de coloane de pe Calea Victoriei, lîngă Palatul Regal), cele două corpuri de clădire (pavilioane) ale ansamblului mitropolitan din Iaşi, Palatul Mogoşoaia (restaurat de el, pe cînd era încă student, la dorinţa mătuşii sale, Martha Bibescu), Hotelul Rex din Mamaia (unde o sală îi poartă numele) – peisajul construit al României poartă amprenta unuia dintre arhitecţii marcanţi ai perioadei interbelice, fascinat în egală măsură de Renaşterea italiană (mai ales de Andrea Palladio), stilul tradiţional românesc şi modernismul francez (dar fără apetenţă pentru Le Corbusier), pictor şi eseist interesant, pe numele lui, George Matei Cantacuzino.

Deţinut politic în perioada 1948-1953, mort în condiţii triste într-o chilie a Mitropoliei din Iaşi, la 61 de ani (în 1960), pe cînd lucra la construcţia anexelor Bisericii „Trei Ierarhi“, G.M. Cantacuzino (al cărui nume îl poartă Facultatea de Arhitectură a Universităţii din capitala Moldovei) a ajuns să fie recuperat cultural abia în ultima vreme, mai ales datorită eforturilor familiei sale, stabilită în Anglia la izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial. Publicării de studii despre practica arhitecturală a lui G.M. Cantacuzino, de texte inedite/ uitate sau de albume cu lucrările sale de pictură şi vernisării de expoziţii cu acestea din urmă le urmează acum o biografie a artistului-arhitect, semnată de Ion Mihai Cantacuzino (nici o legătură de rudenie directă, autorul e nepotul Cantacuzinului care a dat numele Insti tutului Naţional de Cercetare şi Dezvoltare în Microbiologie şi Imunologie, el însuşi chimist de renume, stabilit cu părinţii în Franţa în 1947).

O viaţă în România – poveste a copilăriei într-o familie de diplomat, cu o mamă născută Bibescu, a tinereţii pariziene, a călă